Drumul spre biserică este un pelerinaj de suflet

Părinte, de ce merg oamenii în pelerinaje la mănăstiri? Care sunt foloasele duhovnicești ale acestor călătorii?
În general, creștinii merg în pelerinaj pentru a se îmbogăți sufletește. Pelerinajul este specific omului credincios, care caută să se întâlnească cu Dumnezeu, de aceea este privit ca o datorie de suflet pentru creștini. De multe ori, mergem în pelerinaj pentru a ne regăsi liniștea sufletească. Atunci când ne simțim apăsați de problemele vieții de zi cu zi, pelerinajul ne ajută să ne putem reculege, să avem o altă perspectivă asupra situațiilor dificile prin care trecem.
Pelerinajul este mai mult decât o călătorie sau o excursie, deoarece atunci când mergem în pelerinaj noi însoțim gestul nostru cu rugăciune smerită, ne pregătim sufletește, ne facem un examen de conștiință, pentru a ne putea spovedi, scriem pomelnice, pentru a le lăsa spre pomenire acolo unde mergem etc. Pelerinul nu își dorește doar să viziteze o mănăstire sau o biserică, pentru a rămâne cu amintiri frumoase, ci își dorește să se încarce sufletește cu rodul rugăciunilor care se înalță în locul respectiv, să primească un sfat folositor de la un duhovnic iscusit, să participe la sfintele slujbe, să iasă din cotidianul tumultuos al vieții și să regăsească echilibrul sufletesc de care are atâta nevoie. În plus, mănăstirile au avut întotdeauna imaginea unor oaze de spiritualitate, de rugăciune.
Dar creștinii merg în pelerinaj nu doar la mănăstiri, căci pelerinajul nu presupune în mod exclusiv parcurgerea de distanțe foarte mari. Mulți creștini iau parte la procesiuni – pelerinaj cu prilejul marilor sărbători (Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou de la București), ca o expresie a credinței lor; unii ajută pelerinii care sosesc în localitățile lor, oferind hrană sau adăpost, fiind astfel părtași la bucuria și la rugăciunea acestor pelerini.
În mod general, putem spune că fiecare drum pe care îl facem spre biserică, în duminici și sărbători, este un mic pelerinaj de suflet.
Cum trebuie să se poarte creștinii care vin să se închine în sfintele mănăstiri? Se impune și o ținută exterioară deosebită?
Ținuta exterioară este, în mod firesc, expresia stării sufletești a unei persoane. Din punct de vedere practic, ținuta cu care ne prezentăm în fața cuiva arată respectul pe care i-l purtăm. Cu atât mai mult când mergem la biserică sau în pelerinaj, trebuie să avem grijă la ținuta noastră exterioară.
Mai întâi însă, trebuie să ne primenim sufletește, să ne pregătim prin rugăciune. Trebuie să mai ținem cont de faptul că nu este suficient să fim frumos și decent îmbrăcați, ci este necesar să ne și comportăm creștinește. Cu alte cuvinte, atunci când mergem în pelerinaj la mănăstiri sau la biserică nu trebuie să uităm scopul pentru ce mergem acolo. Dacă mergem să ne rugăm, să participăm la sfintele slujbe, trebuie să ne comportăm ca atare. Fiecare mănăstire sau biserică are un program liturgic pe care este bine să îl respectăm.
În incinta mănăstirii sau bisericii este de preferat să avem o atitudine cuviincioasă, potrivită cu atmosfera de rugăciune de acolo. De obicei, când ajungem la biserica sau mănăstirea pe care dorim să o vizităm, mai întâi intrăm în lăcașul de cult pentru a ne închina la icoane și a primi binecuvântarea preotului slujitor. Dacă este în desfășurare un serviciu religios (o slujbă), ne vom închina în mod discret, fără a deranja rugăciunea celorlalți. Apoi putem lăsa un pomelnic (acatist), fie la sfântul altar, fie la pangar sau în locul indicat de viețuitorii mănăstirii sau preoții slujitori. Uneori, când suntem pelerini, ne putem spovedi sau putem cere un sfat de la duhovnicul mănăstirii sau de la preotul slujitor. De asemenea, putem vizita incinta mănăstirii sau bisericii respective, muzeul amenajat sau alte obiective care ne pot ajuta să ne întărim în credință, să aflăm lucruri utile din punct de vedere religios, istoric, național etc. Odată încheiat pelerinajul, ne vom întoarce la casele noastre cu aceeași atitudine cuviincioasă, încercând să păstrăm în suflete darurile duhovnicești pe care le-am dobândit.
(Ziarul Lumina)