În timpul sarcinii, toate privirile, atenția anturajului – amical sau medical – se îndreaptă către femeia însărcinată. Toată lumea este preocupată de sănătatea și de bunăstarea ei psihică, îi întâmpină reacțiile și schimbările de comportament ca și cum ar fi ceva normal și previzibil. Iar tatăl? Viitorul tată este rar ascultat în această perioadă. Totuși, nu vine de la sine faptul de a-și asuma paternitatea. De la dorință la copil, nimeni nu se întreabă ce resimte un bărbat în timpul sarcinii soției sale sau la nașterea copilului. Traseul unui bărbat care are să devină tată este și el la fel de bulversant și destabilizator.
Nouă luni de pregătire
Spre deosebire de viitoarea mamă, care percepe din punct de vedere fizic realitatea bebelușului care se va naște, unii bărbați au nevoie să-l vadă în carne și oase pentru a crede că sunt părinți. Alții devin conștienți în timpul nașterii, însă fără să poată măsura bulversările reale care vin odată cu apariția celui de-al treilea membru al familie. Căci între dorința de paternitate, exprimată în sânul cuplului, și sentimentul real de a fi tată, există adesea o prăpastie.
A deveni tatăl unui copil, adică a avea de-a face cu o sarcină, cu un bebeluș în carne și oase, diferă de imaginea tatălui pe care v-ați format-o încă din copilărie. Visele voastre, fanteziile, imaginația au constituit de-a lungul anilor o serie de reprezentări.
Acum, scenariile și reprezentările tale se confruntă cu realitatea și deci sunt amenințate de ea, iar organizarea ta narcisistă (construcția internă a unui tată ideal) riscă să se prăbușească deoarece este posibil să nu se întâmple așa cum ți-ai imaginat.
Chiar și atunci când un tată a fost de acord să facă un copil sau a fost la originea acestei dorințe, el este adesea surprins și „luat pe nepregătite”, intervenind diferența între imaginar și realitate.
Mulți bărbați traversează momente foarte dificile în timpul sarcinii sau după, pentru că sunt surprinși și depășiți de reacțiile și comportamentul femeii. Schimbările sale de temperament îți sunt străine și te simți câteodată exclus și dezorientat. Acest univers al mamei te înspăimântă atât de mult câteodată încât îți poți simți amenințat locul în cuplu.
Unii bărbați consideră depresia post-partum și îngrijirile corporale ale bebelușilor ca fiind un „truc de răsfăț” al femeii. Alții sunt mai atenți, însă nu reușesc să depășească și să-și înțeleagă anxietatea și inhibițiile. Așadar, unii refuză să se ocupe de copil, alții au chef să facă totul pentru el.
Sentimentul de paternitate poate interveni în orice moment: de la anunțul sarcinii, la naștere, atunci când copilul începe să meargă sau să vorbească… sau chiar niciodată, dar aceste cazuri sunt extrem de rare.
Rolul tatălui
Nașterea generează două sentimente ambigue : mândria sarcinii îndeplinite se combină cu teama de responsabilitate. Pentru că, a avea un copil înseamnă a fi responsabil pentru viața lui.
A deveni tată înseamnă a accepta să te situezi în poziția de a transmite, așa cum au făcut și părinții tăi la rândul lor. Astfel, odată cu paternitatea, îți dezvolți un comportament de protecție. Ca să te pregătești de naștere, ai putea să amenajezi colțișorul copilului: aranjarea camerei, montarea pătuțului sunt adevărate acte simbolice care îți permit încet-încet să-ți construiești o identitate de tată.
Apoi, a deveni tată înseamnă și a accepta să privești relația privilegiată pe care mama o are cu copilul fără gelozie și sentimente de rivalitate. Trebuie să accepți că ea este mai disponibilă și trebuie să se ocupe de copil.
De fapt, în timpul primelor luni de la naștere, mama și copilul vor trăi într-un fel de fuziune. Iar rolul tău de tată va fi să-i separi progresiv, regăsindu-ți locul.
Chiar dacă unii tați se simt excluși în primele luni, ei nu trebuie să încerce să devină mame. Fiecare părinte trebuie să-și păstreze rolul pentru a gestiona bine creșterea și educarea copilului și a-l ajuta să depășească diferitele etape ale dezvoltării sale.
(Click News)
