Treabă românească

Drumul național la intrarea în Suceava dinspre Botoșani, acoperit de ape din cauza lipsei canalizării



Fiecare ploicică transformă carosabilul într-un bazin de colectare a apelor murdare
Fiecare ploicică transformă carosabilul într-un bazin de colectare a apelor murdare

România pare țara tuturor posibilităților, mai ales când vine vorba de soluții tehnice de o stupiditate aparte. Este și cazul drumului național DN 29, care la ieșirea din Suceava spre Botoșani nu este prevăzut cu rigole de scurgere a apei rezultate din precipitații.
Așa se face că fiecare ploicică transformă carosabilul într-un bazin de colectare a apelor murdare. Pe lângă faptul că circulația rutieră este îngreunată vizibil, marea baltă a Burdujeniului reprezintă și un real pericol pentru șoferii implicați în trafic și care riscă să comită un accident în orice moment.
Geniala soluție inginerească, prin care un drum național extrem de important a fost lăsat fără măcar un șanț, la îndemâna oricărui țăran, a fost pusă în practică chiar la intrarea în municipiul Suceava.Mai exact, în zona drumului care asigură accesul în cartierul „Dealul Mănăstirii” sau „Tinereții” și a stației OMV Petrom.
Atât drumul, cât și benzinăria acționează exact ca o barieră, nici unul dintre aceste obiective nefiind prevăzut cu vreun canal prin care apa să se poată scurge.
Din păcate, nu se întâmplă de azi, de ieri, ci de câțiva ani buni, iar până acum nimeni nu s-a străduit să găsească o soluție viabilă de rezolvare a acestei prostii de proiectare.
„Eu am semnalat această problemă reprezentanților de la Direcția Tehnică din cadrul primăriei, dar nici până acum nu mi s-a comunicat care ar putea fi soluția pentru rezolvarea acestei anomalii”, a declarat viceprimarul Ovidiu Doroftei.
Primarul Lungu spune că problema se va rezolva în această vară
Așa se face că sub presiunea apei, asfaltul a crăpat în mai multe locuri în acea zonă, iar în perioadele de iarnă acțiunea împotriva drumului național este mult mai puternică și mai distructivă.
Pe de altă parte, primarul Ion Lungu spune că pe sub drumul național existau subtraversări prin care apa era evacuată pe terenurile virane aflate pe partea dreaptă în direcția de mers spre Botoșani.
„Terenurile respective au fost achiziționate de diferite persoane, care au colmatat acele subtraversări pentru a nu le mai fi inundate pământurile. Situația se va rezolva în vara acestui an, când se va finaliza proiectul aglomerării urbane Salcea-Suceava pe linia canalizării. În acest fel, se va realiza o legătură între zona care este inundată acum și canalizarea de pe strada Eroilor, din cartierul Burdujeni”, a arătat primarul Sucevei.
Până atunci se va recurge la metodele din ultimii ani, adică se vor trimite la fața locului pompierii care vor scoate apa și apoi o vor arunca în altă parte.


Fiecare ploicică transformă carosabilul într-un bazin de colectare a apelor murdare
Fiecare ploicică transformă carosabilul într-un bazin de colectare a apelor murdare
Fiecare ploicică transformă carosabilul într-un bazin de colectare a apelor murdare
Fiecare ploicică transformă carosabilul într-un bazin de colectare a apelor murdare
Fiecare ploicică transformă carosabilul într-un bazin de colectare a apelor murdare
Fiecare ploicică transformă carosabilul într-un bazin de colectare a apelor murdare


Recomandări

Probleme cu presiunea apei în Moara. Noua instalație va permite reluarea activității la parametri optimi

”Lucrările vor mai dura minimim o lună, dar fac apel la constructor pentru a urgenta totul”, a mai spus primarul Eduard Dziminschi
”Lucrările vor mai dura minimim o lună, dar fac apel la constructor pentru a urgenta totul”, a mai spus primarul Eduard Dziminschi

Modernizarea drumului județean Satu Mare – Grănicești va fi finalizată în câteva luni, afirmă președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Modernizarea drumului județean Satu Mare-Grănicești va fi finalizată în câteva luni, afirmă președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan