Stela are 8 ani, iar de doi ani știe și cu ochii închiși traseul pe care stăpânii ei merg pentru a aduna laptele muls de la vacile oamenilor din munții Moldoviței. De când stăpânul ei s-a angajat să colecteze laptele, Stela a fost cel mai de nădejde prieten. Chiar de a plouat, a viscolit, ori arșița a dogorit, iapa cu care împarte ore bune în fiecare dimineață l-a scos din orice necaz pe Nelu. Pentru bărbatul trecut de prima tinerețe a devenit o rutină să se trezească cu noaptea în cap, să înhame calul, să urce bidoanele goale în căruță și apoi să plece pe la casele oamenilor din comună pentru a aduna laptele muls de la vaci. Face această meserie cu gândul că într-o zi va fi mai bine, că va primi mai mult de 5 bani pentru fiecare litru de lapte transportat, ori ceva furaje pentru Stela, cea fără de care ar trebui să-și caute de lucru în alte zări.
Zilnic, 26 de km
Obișnuit cu turiștii și cu curioșii, Ion Trișciuc, sau „Nelu”, cum îi spune toată lumea, acceptă să mă ia în căruța sa într-o dimineață de sâmbătă care părea să aducă ploaia peste Moldovița. Până în cătunul Săcrieș, ultimul punct de pe harta colectării laptelui, Stela face cam o oră și un sfert. Dus-întors sunt vreo 26 de kilometri, iar Nelu este personajul principal. Toată lumea îl cunoaște și intră în vorbă cu el. Pentru oamenii în vârstă, este un adevărat binefăcător. Le mai aduce uneori tărâțe pentru animale, alteori le cumpără câte ceva de pe la magazinele din sat.
Eufrosina Șincar, o bătrână care circulă doar cu ajutorul unui băț și care a fost luată „la ocazie” vreun kilometru, rezumă cel mai bine activitatea lui Nelu: „Eu i-am spus că are două meserii, și factor poștal și lăptar”.
Bărbatul spune că nu ar avea cum să nu-i ajute pe oameni, mai ales că cei mai mulți dintre ei sunt în vârstă și bolnavi. În plus, circulă cu o precizie japoneză.
„Am trecut prin foc, apă și zăpadă și tot am ajuns după lapte. Nu a fost vreo zi în cei doi ani să nu îmi fac treaba. Și când am fost operat a venit soția în locul meu, iar laptele a ajuns la centrul de colectare”, a mărturisit Nelu Trișciuc.
La 80 de ani, crește 20 de vaci
Pe traseul parcurs până cu 100 de metri înainte ca drumul să se termine, Nelu are vreo 15 clienți de la care colectează lapte. „Au fost cam de două ori mai mulți, dar oamenii au renunțat pentru că prețul e mic și munca e multă”, a explicat lăptarul.
Clientul din creierul munților, acolo unde căruța întoarce pentru a reveni spre civilizație, are aproape 80 de ani. Petru Moroșan este un tip care la viața sa a lucrat și la pădure, dar și în cooperație. Acum este pensionar, dar muncește din greu pentru a îngriji cele 20 de vaci din bătătură. Bătătură este impropriu spus, deoarece Petru Moroșan are „vreo 20 de hectare de fânaț și pășune și nu știu câtă pădure”.
După ce discută cu Nelu problemele curente, se uită atent spre intrusul din căruță. Cu privirea ageră, moș Petru mă întreabă direct: „Matali ești de la APIA?”. Îi răspund negativ și văd cum interesul său pentru persoana mea se diluează brusc. La câteva minute după despărțire, aveam să aflu și motivul: pentru că anul trecut a livrat peste 10.000 de litri de lapte i s-a promis o primă de 300 de euro. Până sâmbătă nu văzuse nici un ban.
Ca toți ceilalți oameni din Moldovița, Petru Moroșan este nemulțumit de prețul pe care-l primește pentru litrul de lapte. „E un lapte ecologic, fără chimicale și ei ne dau bani în bătaie de joc”, a spus dezamăgit bărbatul din spatele celor trei bidoane cu 69 de litri de lapte pe care l-a predat în acea dimineață umedă de august. Nu este singura sa nemulțumire.
„Am lucrat atâția ani în domeniul forestier și în cooperație. Mi-au oprit 3% în fiecare lună și banii ăștia nu i-am văzut nici până acum. Și îmi mai taie și din pensie”, a dat din mână a lehamite aproape octogenarul crescător de animale din cătunul Săcrieș.
Adună zilnic 400-500 de litri de lapte
De la domeniul hectarelor de pășuni și pădure ale lui Petru Moroșan, căruța curge uneori mai liniștit, alteori zdruncinată spre ceilalți crescători de vaci care acceptă prețul marilor societăți de prelucrare a laptelui. Când coșul căruței se zbate ceva mai tare pe drumul rupt de apele pârâului care-și aduce apele din munți, Nelu se uită cu coada ochiului spre bidoane pentru a se asigura că totul e în ordine.
Lângă el stă Garofița, soția cu care sporovăiește vrute și nevrute și își omoară timpul spărgând semințe de bostan. La început, în urmă cu doi ani, Nelu mergea singur după lapte. Câteva probleme de sănătate și o operație l-au făcut s-o ia și pe Garofița la drum. Oricum, Nelu spune că după două luni a vrut să renunțe, dar s-a răzgândit pentru că în zonă nu ai unde munci în altă parte.
În bidoanele din coșul căruței se adună zilnic 350-400 de litri de lapte. E o „recoltă” slabă, după cum spune lăptarul.
„Acum a fost o perioadă cu călduri mari și a scăzut producția, pentru că în mod normal se adună cam 500 de litri de lapte la zi. Când m-am apucat de adunat lapte, adunam și mai mult la zi. În doi ani s-au mai schimbat lucrurile, iar unii oameni au preferat să dea laptele la animale decât să-l aducă cu spatele de pe munte”, a dezvăluit Nelu Trișciuc.
Laptele, coborât de la doi kilometri
La o margine de drum, lângă o crâșmă, oamenii stau ciorchine și îl așteaptă pe Nelu. Printre ei, un bărbat care pare destul de grăbit. Stă lângă calul cu care a coborât de pe munte, de la doi kilometri. Se numește Vasile Hapurnec și crește cinci vaci. Recunoaște că munca nu este plătită, dar pare resemnat cu soarta.
„Mai luăm ceva bănuți pe lapte, mai creștem un tăuraș și-l vindem, și uite așa ne descurcăm. Asta e viața noastră, trebuie să ne ducem crucea până la capăt”, a mărturisit Vasile Hapurnec între două fumuri trase cu poftă din țigara așezată în colțul gurii.
Chiar dacă muncește de dimineață până seara, bărbatul are puterea să glumească: „Dacă stau aici și aștept două ore, nu-mi ajung banii care-i primesc pe lapte pentru a plăti berea la magazin”.
Oamenii vor mai mulți bani
Munca aproape gratuită care o fac pentru a aduna câțiva litri de lapte la zi îi face pe oameni să răbufnească. „Mă descurc și eu așa, cu ajutorul lui Dumnezeu. Tărâță nu este, iar laptele e prea ieftin. Măcar 50 de bani la litru să mai pună și tot ar fi bine”, a oftat Domnica Alexandriuc, o bătrână în vârstă de 78 de ani. Femeia spune că din vânzarea laptelui reușește să-și mai rotunjească pensia de 400 de lei și doar așa reușește să-și cumpere medicamentele de care are nevoie.
Uneori, cheltuielile sunt atât de mari, încât oamenii se întreabă dacă merită să mai crească vaci și să livreze lapte. „Ziua de cosit e 80 de lei, la care se mai adaugă 35 de lei pentru greblat. Și ei ne dau 50 de bani pentru un litru de lapte. Nu-i bătaie de joc?”, s-a întrebat Ana Comorițan.
Trișorii
Nu toți crescătorii de animale sunt cinstiți. Nelu povestește că s-a confruntat cu mai multe cazuri în care oameni ce păreau cinstea întruchipată au vrut să-l tragă pe sfoară.
„Una din metode este de a topi untul, adaugi apă și așa pare că laptele e gras. Un altul îmi livra fix câte 25 de litri de lapte la zi. Una, două, trei zile la fel. Până când am luat și am măsurat densitatea și am văzut că laptele era îndoit cu apă. Cel mai greu e să lucrezi cu oamenii. E cea mai grea meserie din lume, dar după atâta timp îmi dau seama din ochi dacă cineva vrea să fure”, a dezvăluit Nelu Trișciuc.
Proba spirtului
Pentru a nu fi probleme cu laptele preluat, Garofița Trișciuc controlează conținutul oricărui recipient. Proba spirtului este scurtă și eficientă.
„Se amestecă o linguriță de lapte cu una de spirt și dacă laptele se brânzește înseamnă că nu e bun și nu-l mai luăm. Dacă e bun, îl măsurăm, trecem într-un caiet cât lapte a dat fiecare om în parte și apoi plecăm mai departe. Și așa facem în fiecare zi, mai puțin duminica”, a detaliat Garofița, ajutorul ocazional de lăptar.
Adunat de pe traseu, laptele este predat la centrul de colectare, unde i se verifică grăsimea și apoi este trimis la marile societăți de prelucrare.
A renunțat să mai predea lapte
Pentru că prețul de 50 de bani pe litru a fost considerat nesatisfăcător în raport cu munca prestată, zeci de proprietari de vaci din zona de munte au renunțat să mai predea lapte. Printre ei se numără și Verginia Brustur. Femeia are patru vaci cu lapte, iar de la 1 august întreaga producție este folosită în gospodăria proprie, pentru hrănit vițeii și pentru a produce smântână, unt sau brânză.
„Decât să muncesc de pomană pentru ei, mai bine dau laptele la viței. Îi cresc și apoi îi vând. Am cărat o lună de zile laptele câte un kilometru și cu ce m-am ales? Pentru aproape 600 de litri de lapte am primit 220 de lei. E normal?”, a spus supărată Verginia Brustur.
