Inadmisibil

Drumul Frasin – Broșteni a fost asfaltat ultima dată pe vremea lui Ceaușescu

Drumul Frasin – Broșteni este plin de gropi
Drumul Frasin – Broșteni este plin de gropi

Suceava pare un județ uitat de Dumnezeu, iar cine a traversat în ultima perioadă drumul județean DJ 177A, care leagă localitățile Frasin și Broșteni, s-a convins singur. Altădată o rută extrem de importantă, circulată zilnic de zeci sau chiar sute de camioane de la Exploatarea Minieră Leșu Ursului, drumul a fost lăsat de izbeliște de toate autoritățile județene care s-au perindat la putere după 1990.
De altfel, reprezentanții Direcției de Drumuri din cadrul Consiliului Județean Suceava recunosc că drumul nu a mai fost asfaltat cap-coadă dinainte de 1989. Practic, tot ce s-a făcut în ultimii aproape 25 de ani înseamnă doar cârpeli.
Rezultatele se văd astăzi cu ochiul liber, iar nervii șoferilor sunt întinși la maxim, în special în pasul Tarnița, pe vârful Puzdra.
Aici, și din cauza condițiilor meteo de peste iarnă, asfaltul a cedat în mii de locuri, iar în unele porțiuni cu greu se pot evita gropile apărute într-un număr foarte mare.
Din păcate, nici pentru anul acesta nu vor fi bani pentru lucrări de anvergură, iar totul se va rezuma la câteva lopeți de asfalt aruncate în gropi.
În urmă cu două săptămâni, șefii Consiliului Județean Suceava au dat ordinul de începere a lucrărilor de plombare a drumului, de la ieșirea din orașul Frasin și până la Broșteni.
„Lucrările au fost oprite când au început ploile și urmează să fie reluate imediat ce vremea va permite”, este declarația seacă oferită de reprezentanții Direcției de Drumuri din cadrul Consiliului Județean Suceava.
Nimeni nu știe ce sumă este alocată pentru lucrările din acest an, dar cu siguranță ar fi nevoie de întreg bugetul pentru a executa o lucrare ceva mai serioasă.
DJ 177A are o lungime de 56 de kilometri, iar pe anumite porțiuni reparațiile din anii precedenți permit circulația autovehiculelor în condiții rezonabile.
Totuși, pe o distanță de circa 15 km, de la ieșirea din Ostra spre Broșteni, peste Puzdra și în localitatea Holda, gropile fac aproape imposibilă circulația autovehiculelor.
Pentru oamenii care locuiesc pe valea Bistriței, această rută era una care scurta foarte mult drumul spre Gura Humorului și Suceava. În cazul în care drumul va deveni impracticabil, șoferii vor fi nevoiți să ocolească prin Vatra Dornei – Mestecăniș – Câmpulung Moldovenesc, cu aproximativ 100 de km în plus la un drum dus-întors.

Drumul Frasin – Broșteni este plin de gropi
Drumul Frasin – Broșteni este plin de gropi
Drumul nu a mai fost asfaltat cap-coadă dinainte de 1989
Drumul nu a mai fost asfaltat cap-coadă dinainte de 1989
Drumul Frasin – Broșteni este plin de gropi
Drumul Frasin – Broșteni este plin de gropi

Recomandări

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene
Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene

Șoldan a alocat încă aproape opt milioane de lei pentru refacerea infrastructurii din localitățile de munte afectate de calamitățile de la finalul lunii iulie