Drumul județean care face legătura între Mănăstirile Râșca și Slătioara va fi reabilitat în totalitate. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat în cursul zilei de sâmbătă lucrările de modernizare a traseului dintre cele două mănăstiri, investiție care face parte din proiectul de asfaltare a drumului județean 155A, pe traseul Praxia – Bogdănești – Râșca – Slătioara.
Șeful administrației județene a precizat că drumul va fi asfaltat pe o porțiune de 18 kilometri, finanțarea fiind asigurată prin programul de pietruire și asfaltare a drumurilor comunale și județene aprobat prin Hotărârea de Guvern 577/1997, și care este finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale.
„După finalizarea acestor investiții, Mănăstirile Râșca și Slătioara vor fi racordate, printr-un drum complet modernizat, la circuitul turistic al județului Suceava. Asfaltarea acestui drum este extrem de importantă pentru activitatea turistică din această zonă, mai ales că acest tronson de drum asigură accesul la peste zece biserici și mănăstiri. Și nu în ultimul rând, trebuie amintit că, în ultima perioadă, în zona Fălticeni numărul investițiilor a crescut extrem de mult, printre acestea numărându-se și modernizarea acestui drum”, a declarat Flutur.
El a solicitat autorităților locale, dar și cetățenilor să se ocupe de repararea gardurilor și de întreținerea șanțurilor pe tot traseul care duce spre Mănăstirea Slătioara.