O zi și mai bine de zbor, cu douăescale lungi și obositoare în Turcia și Emiratele Arabe Unite. Cam de atât este nevoie pentru a ajunge într-o altălume. O lume a contrastelor, în care sărăcia se vede la tot pasul, iar mizeria este cuvântul de ordine aproape pretutindeni. Tot aici găsești și foarte mulți europeni veniți să-și cheltuiascăbanii și sădescopere paradisul munților legendari, Himalaya. Nepalul este o atracție exoticăși ieftină, în care merităsăajungi măcar o datăîn viață.
Kathmandu, capitala cufundatăîn beznă
Avionul care aterizeazăla Kathmandu, capitala Nepalului, te lasăîntr-un aeroport care seamănămai mult cu o gară. Chipul unei zeități locale îți ureazăbun venit, iar formalitățile de intrare includ pe lângătaxa de 40 de dolari americani și mai multe hârtii ce trebuie completate, alături de care se atașeazăși o fotografie. Nu este decât preludiul acestor formalități, de care te vei lovi aproape peste tot în Nepal. Chiar și pentru o cartelătelefonicăeste nevoie de pașaport, fotografie, o semnăturăși amprenta digitală. Cu tuș, ca la poliție.
Era deja trecut de ora 21.00, ora locală, când am pășit pe tărâm nepalez. Afară, o lume zgomotoasăși agitată, mereu într-o fugădupăceva. Un Logan cu însemne de Renault aștepta cuminte în parcarea de lângăaeroport, într-o luminăobscură. Drumul spre zona centralăa capitalei Kathmandu trece prin zone cufundate într-o beznăspartădin loc în loc de câte un bec chior. Chiar și prin întunericul nopții asiatice mizeria care domnește la tot pasul nu poate fi trecutăcu vederea. Cel mai bine aveam s-o văd a doua zi, pe lumină.
Vaci, maimuțe și munți de gunoaie
Strada se trezește la viațănu chiar de la prima orăa dimineții. Biciclete încărcate cu tot ce-ți poate trece prin minte, motociclete și mașini mici își cautădrum spre destinație. Printre ele se plimbăagale câini și vaci, cărora șoferii le dau prioritate fărăsăcomenteze prea mult. Prin Kathmandu, o capitalăcu aproximativ 2 milioane de locuitori, nu am văzut nici un coșde gunoi. Totul se aruncădirect pe jos, iar mizeria este integratăîn peisaj. Animalele se hrănesc din munții de gunoaie pe care-i găsești la orice colțde stradă, în timp ce praful plutește peste tot. Drumul spre Templul Maimuțelor trece peste un pod. Firicelul de apăcare se scurge în aceastăperioadăsecetoasăa anului abia se zărește dintre vacile moarte, găinile în putrefacție ori resturile menajere ale unui orașîntreg. Din cauza prafului și a mirosului îngrozitor mulți oameni, inclusiv localnici, poartămascăde protecție pe gurăși nas.
La templul situat pe un deal care-ți oferăo priveliște generalăa capitalei micuțului stat asiatic este ceva mai curat. Aici am văzut primele și ultimele maimuțe din Kathmandu. În mod normal este interzis săle oferi de mâncare, dar toatălumea le arunca portocale, kiwi sau biscuiți.
Strada și negocierea
În Kathmandu aproape totul se petrece în stradă. Ulițele mai mici sau mai largi îți oferătotul, de la sex sau marijuana, pânăla haine, alimente sau servicii la care un european nici nu ar putea gândi. Strada este frizerie, locul unde femeile se despăduchesc, unde se spalăsau se cos hainele, se pregătește mâncarea sau se confecționeazăsuvenirurile pentru străini. Nimeni nu poate concepe capitala Nepalului fărăviața trepidantădin stradă, acolo unde comerțul este înfloritor. Mărfurile sunt fie artizanale, fie contrafăcute, dar comercianții te vor ademeni mereu cu sloganul „good quality”. Negocierea este obligatorie, iar un produs pentru care s-au cerut 2.000 de rupii nepaleze (aproximativ 20 de euro) ajunge la final la 400 de rupii. În magazine nu sunt afișate prețuri, dar și aici se negociază, în funcție de abilitatea fiecăruia.
Comerțul de pe bicicletă
În Kathmandu comerțul ambulant se face direct din mână, de pe jos sau de pe bicicletă. Proprietarii de biciclete își încep munca încăde dimineață. Își iau în primire propriul loc, iar din imensele coșuri atașate de biciclete vând legume, fructe, sucuri pe care ți le prepară„la minut”, dar și pește uscat sau alte ciudățenii locale. Animalele sunt tranșate și expuse direct pe, hai săle spunem tarabe, fărănici o regulăde igienă. Carne congelatăși mezeluri nu am văzut, iar motivul este lesne de înțeles: curentul electric se întrerupe zilnic, dar nimeni nu știe la ce orăși pentru ce perioadă.
Claxonul, semn și regulă de circulație
Circulația este infernalăși se face la mica înțelegere. În Kathmandu se spune căexistăun singur semafor și o singurătrecere de pietoni. Eu am văzut doar semaforul, care era pe roșu, dar nimeni nu ținea cont de asta. Taxiurile sunt niște Suzuki de generație mai veche, foarte mici pentru a se putea strecura cu ușurințăprin aglomerație. Concurența pe străzi este mare, ricșele venind cu oferte tentante pentru călătorii grăbiți. Și la ricșăși la mașinăprețul se negociază. Un drum de 20 de minute cu ricșa costăîn jur de 200 de rupii nepaleze, iar „driverul”biciclist are de cărat douăsau chiar trei persoane. Și pentru cănu existăsemafoare, iar semnele de circulație sunt foarte rare, accidentele se evităcu claxonul. Cine nu are claxon este condamnat la șomaj. Aceeași regulăde circulație se aplicăși pe drumurile din afara capitalei Kathmandu, cu singura deosebire căaici predominămașinile Tata, aduse de la vecinii indieni.
Singura regulă, nici o regulă
Poliția este destul de prezentăpe străzile din Kathmandu. Nu se prea obosesc săintervinăpentru a dirija traficul auto, dar nici pentru alte acțiuni. Legal, comerțul cu droguri este interzis, la fel cum nu se acceptănici prostituția. Sunt reguli pe care nimeni nu le ia în seamă, cu atât mai puțin poliția. Corupția este omniprezentă, iar banul este cea mai bunăprotecție. Atrași de acest libertinaj, dar și de prețurile foarte mici, turiștii europeni au luat cu asalt Nepalul. De la olandezi și pânăla ruși sau spanioli, în aceastățarăaflatăla porțile celui mai mare lanțmuntos din lume, Himalaya, ai mari șanse săauzi vorbind și românește. Dar este bunăși engleza, în care te înțelegi binișor spre foarte bine, asta și pentru căNepalul a fost pentru o scurtăperioadăcolonie britanică.
Centrul vechi
Centrul vechi al capitalei Nepalului îți aduce o lume a templelor. Sunt locuri sfinte pentru nepalezi, unde statuile lui Shiva sunt la loc de cinste. Dacălocalnicii pot intra în acest spațiu, Piața Durbar, fărărestricții, mai puțin cu mașinile, turiștii trebuie săachite o taxăde 750 de rupii nepaleze. Poate părea un prețmare pentru o țarăatât de săracă, dar Nepalul trebuie cunoscut și prin prisma religiei și a trecutului și nu văzut doar prin lumina difuzăa prafului și mizeriei. Și aici se negociazătotul, iar comercianții ambulanți te asalteazădin toate părțile.
Un Peco în variantă nepaleză
Benzinăriile sunt și ele rare prin Nepal. De obicei au câte o singurăpompă, dar prea multe mașini nu am văzut la alimentat. Motivul? Nu-l cunosc. Poate o fi vorba de preț, circa 3,5 lei în bani românești, iar proprietarii de vehicule motorizate au altăsursăde procurare a motorinei. În zona centralăam descoperit însăși un strămoșal românescului Peco. Stația unde se vindeau carburanți era o adunăturăde butoaie metalice, la care scuterele și mașinile făceau alimentarea.
