În privința calamburului, tot litera de ceaslov a „Dicționarului Explicativ al Limbii Române” ne dumirește, săracul, spunându-ne că este „un joc de cuvinte bazat pe echivocul rezultat din asemănarea formală a unor cuvinte deosebite ca sens.” Cum ar veni, un fel de joc de gleznă lingvistic, fără profunzime, dar în stare să stârnească hazul. Vezi bunăoară un film cu Antonio Banderas nebărbierit și îl botezi pe loc Antonio „Bani-de-ras” (dacă aveți de gând să-i spuneți și dumneavoastră așa, nu uitați să-mi virați bani pentru copy-right). Trebuie adăugat că, din hazul calamburului, se pot extrage și celebritate, și avere materială; iar dacă am sau nu dreptate, n-aveți decât să-i întrebați pe Garcea sau pe jucătorii din echipa „Divertis”.
Dar nu numai asemenea personalități sunt în stare să emită calambururi grabnic aducătoare de haz. Mi s-a întâmplat să leg un vag prieteșug, la o petrecere, cu o domniță judecătoare drăgălașă foc, dar despre care aflasem că vinde sentințele în procese ca la piață, de parc-ar fi legături de ridichi, durând-o undeva de ceea ce visătorii numesc „Dreptate”. Bătând șaua ca să mă priceapă, am întrebat-o de ce un judecător abia ieșit de pe băncile școlare alege, la un moment incipient al vieții sale, să fie corupt, și de ce nu are răbdare să se altereze cu anii, cum s-ar spune, când cu toții ne stricăm.
Atunci, cu cel mai gingaș zâmbet cu putință, superba împărțitoare de dreptate pe marafeți mi-a răspuns că orice tânăr magistrat se află în fața unei dileme: să fie „corupt” sau, dimpotrivă, să fie „cur-rupt”?
Am râs de-am făcut scurtă la mușchii feței. Vă jur că, în cazul fericit în care respectiva n-ar fi fost arvunită printr-o logodnă c-un procuror și el iubitor de lovele, aș face tot posibilul să-mi lipesc destinul de al dumneaei.
