Drumul către nicăieri

Eșecul pe deplin previzibil în fața Benficăi a consemnat și sfârșitul luptei dintre România și Portugalia în clasamentul coeficienților UEFA, conform căruia se stabilește numărul de echipe cu care este admisă fiecare țară în cupele europene. Onorantă în sine, participarea cu cât mai multe echipe mai are nevoie de încă ceva pentru a fi cu adevărat prilej de bucurie: de echipe! Lucru care la noi nu are nici un fel de acoperire, întrucât eternele noastre competitoare la nivel internațional arată a orice, numai a echipe (de fotbal) nu. O echipă înseamnă omogenitate, conlucrare, intuirea mișcărilor celorlalți. Ați observat ceva din astea la vreuna din trimisele noastre în lupta cu Europa? Mai mult, din cauza subțirimii loturilor ajungem să plantăm în teren fel de fel de invalizi (fizic și/sau psihic) incapabili de a face față solicitărilor la acest nivel. Aflăm (totdeauna după!) că nu știu care împiedicat a jucat în halul ăla numai fiindcă „a intrat nerefăcut”. Păi ce-s, bă, cupele europene, infirmerie? Sau sanatoriu de refacere? Asta, în ce-i privește pe răniții fizic. Dar ăștia-s o semnificativă minoritate pe lângă grav atinșii psihic. Ăia care, după ce dau recitaluri comice pe gazon, le continuă și pe la microfoanele unde declară toate imbecilitățile posibile, ba și ceva pe deasupra, de tipul: „Dacă nu ne dădeau primul gol și-apoi pe-al doilea, poate reușeam să înscriem noi golul calificării, da’ acu’ asta e, mergem înainte!” Asta cu „mersul înainte” e tare rău. Ați observat că ăștia toți o folosesc exact atunci când pentru ei mersul înainte a luat sfârșit? Au zis-o, alaltăieri, 3 din 4 dinamoviști, la sfârșitul meciului care consfințea mersul înainte al… Benficăi! Că Dinamo nu mai merge nicăieri. Se întoarce în Liga unde-i cald, bine și nu te bate nimeni. Și unde „merge înainte” și Steaua, după ce Rapid mersese înainte încă din toamnă. Așa că la ce bun să intrăm cu 2-3 sau „n+1” echipe în Liga Campionilor, și cu de 2 ori mai multe în UEFA, din moment ce politica de întărire a loturilor înseamnă semnarea de contracte în timpul nopții, imediat după eliminare, cu niște panarame de care n-a auzit nimeni, eșuate pe la (Doamne, iartă-mă!) Ierusalim? Echipele noastre n-au absolut nici o treabă cu performanța. Ele se află amplasate ferm pe un drum care, în loc să ducă înainte, duce fix nicăieri.