Drum de vară până-n seară

Sâmbătă seara, în parcul din centrul orașului Piatra Neamț. Vară caldă, liniștită, toate băncile ocupate; s-ar putea zice, după forfota cărucioarelor și hărmălaia puștimii, că ne aflăm în parcul „Mama și Copilul”. Odraslele risipite prin labirintul verde sunt strigate pe nume și astfel poți afla tendințele actuale în botezarea tinerei generații. Băieții sunt ori Cosmin, ori Codrin. Rareș, mai rar. Patine cu rotile, plăci, biciclete nichelate, triciclete, unele chiar cu motor electric alimentat cu baterie de mașină. Rămân în veci sub bănuiala necredibilului patinele de lemn ale copilăriei noastre, legate cu sârmă de bocancii cumpărați o dată la doi ani, „pe puncte”. Puștimea urbană a veacului XXI, (prea) bine hrănită, se arată cam rotunjoară și cam supraponderală. Iar primul gest al părinților când decid popasul este să desfacă pungile cu pateuri și zaharicale. Constat că, după micile incidente de circulație infantilă, nu se mai strigă „au!”, ci „waw!”, iar pășunistul „da” a lăsat deplin locul elevatului „OK”.
O pereche, probabil liceeni, se instalează pe banca de vizavi. Și el, și ea, amândoi prea „împliniți” pentru vârsta ce le-o bănui (raportul înălțime/greutate) deschid pungile de la fast-food. Au ronțăit fără încetare întreaga jumătate de oră cât i-am avut în față, după care au împachetat grijulii bunătățile rămase: vor continua acasă. Pe alee vâslește ca un crab un tânăr deformat de poliomielită. Fiecare pas pare adevărat chin. Poartă un tricou inscripționat „ Messi 10”, alegere greu de explicat – amară auto-ironie? Alături, pe altă bancă, doi pensionari continuă cearta începută cine știe când – înțeleg că-i vorba despre risipa de la domiciliu: curent, apă, telefon. Ea se dezvinovățește acuzând și toacă precum melița, nelăsând nici o secundă pentru vreo replică.
Ceasul din turnul străvechi arată ora 8. Țâșnesc coloane de apă din arteziana amplasată la nivelul pavimentului. Puștimea aleargă ca hipnotizată către ploaia caldă și mamele încearcă fără prea mult succes să-i recupereze înainte de a se preschimba în paparude. Bătrânelul nu mai ascultă de mult perorația consoartei; îi fug ochii după fiecare siluetă feminină și nu-și ascunde admirația: „Mami, dacă asta se năștea cu fundul 5 cm mai sus, avea altă soartă!” „Ptiu, nu te mai potolești odată?” „Lasă, mami, văd și eu, cu-atâta rămân”… Observație generală: cât om fi noi de amărâți, defilează numai lume onorabil îmbrăcată, și chiar cu bună dispoziție afișată pe mai toate chipurile. Atipic – mi se va sune – la Pocreaca, ați fost? Culmea-i că am fost: cele două baruri sătești erau pline… Se bate ora 9. Ca la un semn, parcul se golește: începe meciul Barcelona-Juventus.
*
Povestea cu refuzul, în secuime, de a ți se vinde pâine de-o ceri pe românește e-o basnă și atât. La o pensiune din Sândominic (Harghita), servire ireproșabilă, amabilitate, curățenie-lună și strădanie să se intre cu orice chip în voia clientului. Tânăra ospătăriță nu știe deloc româna și încearcă să-mi explice care-i umplutura clătitelor: cu „caze”. Ce-o fi aia „caze”? Cheamă o colegă în sprijin; fără succes, tot clătite cu „caze” îmi recomandă, rotunjind cu degetele conturul misteriosului fruct. Până la urmă, bucătarul aduce, din frigider, și-mi arată o „caze” – caisă, adicătelea. Și mă întreb dacă refuzul de a învăța limba țării în care trăiești poate fi legitim încadrat între eforturile de prezervare a specificului național al conlocuitorilor. Mă tem că nu. Decizia, oricum, le aparține.
*
Biserica Mănăstirii Văratic e-n reconstrucție. Slujba se ține afară, în curte. Fără îndoială că nu-i cu putință ca preotul să fie auzit în întreaga incintă, așa că amplificarea se impune, numai că rezultă un tablou ciudat: sfinția sa ține într-o mână crucea, și-n cealaltă, ditamai microfonul (am fotografiat scena). N-aș zice că-i o incompatibilitate, cum se spune, „strigătoare la cer”, dar prea te duce gândul la lumeștile prestații ale soliștilor de muzică ușoară…
*
Pe lângă Broșteni, mă oprește un polițist: n-am aprins faza mică pe un drum european. Curat drum european! Cam așa-i „europenizată” toată România: cârpeală peste cârpeala cârpăcită sub peticirea anilor trecuți.