La Plopeni

Drum de acces blocat o săptămână de un utilaj defect, lăsat de-a curmezișul de muncitori



Un utilaj defect blochează de o săptămână accesul pe strada Înverii din Plopeni
Un utilaj defect blochează de o săptămână accesul pe strada Înverii din Plopeni

Modul în care lucrează firmele la rețelele de canalizare provoacă nemulțumirea și disconfortul localnicilor nu numai în municipiul Suceava, ci și în localitățile din jur.
La Plopeni, localitate satelit a orașului Salcea, un utilaj folosit de muncitorii firmei TUCB la săparea gropilor pentru căminele de canalizare pe strada Învierii s-a defectat și a fost abandonat de o săptămână de-a curmezișul drumului. Cele nouă familii care locuiesc pe strada Învierii au ajuns astfel în situația de a nu-și mai putea folosi autovehiculele și de a se expune unor situații de risc crescut dacă la vreuna din gospodării ar fi fost nevoie de intervenția pompierilor sau ambulanței.
Unul dintre locatari, Mișu Rotaru, ne-a declarat, ieri, că din cauza acestui utilaj care blochează drumul a pierdut suma plătită pentru un transport de materiale de construcții deoarece camionul care i le-a adus nu a putut intra pe stradă. „Am pierdut 35 de milioane de lei vechi din cauza lor! La capătul străzii, am casa în construcție și au venit materialele, dar mașina nu a putut intra să descarce. Acum trebuie să mai plătesc o dată transportul! I-am rugat pe muncitori să ia tractorul de aici, degeaba. Nu ai cu cine vorbi”, ne-a spus supărat Mișu Rotaru.
Între timp, la fața locului au venit și doi muncitori ai firmei care efectuează lucrări și ne-au explicat că utilajul este stricat și nu au ce-i face. „Nu vedeți că și noi cărăm materiale cu spatele?”, a fost justificarea celor doi, cărora pare să nu le fi trecut prin cap să așeze tractorul defect măcar de-a lungul drumului, într-o parte.
Drumul este predat constructorului, primăria nu are nici o responsabilitate
Blocarea străzii nu a fost singura problemă cu care Mișu Rotaru s-a confruntat din cauza lucrărilor. El ne-a spus că în ziua de 1 decembrie a rămas mai multe ore fără curent electric, după ce muncitorii care săpau un cămin de canalizare în apropierea casei lui i-au rupt cu excavatorul cablul de alimentare cu energie electrică. „N-au nici un plan, n-au o schiță?! Cum lucrează ăștia, pe baza a ce? La primărie degeaba întreb, la firmă nu ai cu cine vorbi. Chiar nu răspunde nimeni?”, spune omul furios.
La primărie, primarul Ilie Lungu ne-a declarat că administrația locală nu este partener în contract, ci doar beneficiar final al lucrării și că nu are pârghii de intervenție. Lucrarea de canalizare, gestionată de ACET SA, este executată de două firme asociate – Conbucovina și TUCM București. Potrivit primarului, cele două firme și-au împărțit lucrările și dacă cele efectuate de Conbucovina nu au ridicat probleme, la cele pe care ar trebui să le realizeze firma din București lucrurile stau altfel. Firma bucureșteană ar fi în faliment și de aici modul defectuos de lucru. „Autorizația de construcție este pentru 2013-2015 și pe această durată drumul este predat constructorului. Este responsabilitatea lui să nu se ajungă în situații de acest gen”, a spus primarul Ilie Lungu.
După mai multe telefoane la constructor, Lungu a obținut promisiunea că drumul va fi deblocat în cel mai scurt timp.
În Salcea, pe strada Șerpuită, locatarii nu-și plătesc impozitele, primăria nu balastează
O altă zonă reclamată de locatari este strada Șerpuită, din Salcea. Un localnic, Marius Stanciu, plecat la muncă în străinătate, ne-a sesizat modul deplorabil în care arată strada respectivă din Salcea, în urma lucrărilor de apă și canalizare. „Majoritatea celor care locuim pe această stradă avem mașini bune, Audi, BMW, și plătim o groază de bani impozit la primărie, dar mie și celorlalți care avem case aici cine ne plătește bucșele la mașină, distruse de circulația pe această stradă?”, vrea să știe Marius Stanciu, care ne-a telefonat din străinătate pentru a-și arăta nemulțumirea.
Răspunsul primarului Lungu a fost că strada Șerpuită a fost racordată în acest an în întregime la rețeaua de apă și canalizare, dar compactarea și pietruirea finală vor fi făcute la un an de la execuție, după ce terenul răscolit „se așază”. „Altfel, terenul se lasă și apar diferențe de nivel de până la 50-60 de cm”, a precizat Lungu, menționând că strada respectivă este oricum una secundară, neinclusă în planul de asfaltare imediată. În plus, Lungu a mai spus că cel care a reclamat ar trebui ca mai întâi să-și achite impozitele și taxele datorate administrației locale pentru a fi bani la buget pentru lucrări. „Dacă nimeni nu plătește, cu ce să fac lucrări? Stanciu Marius are de plătit la primărie 1.791 de lei, din care 610 lei restanță de anul trecut. Să vină întâi să-și plătească impozitele și pe urmă să reclame”, a mai spus primarul.
Deocamdată, strada pe care locuiesc circa zece familii este complet răscolită și fără cizme de cauciuc este riscant să te aventurezi pe-aici, dacă pământul s-a dezghețat. Probabilitatea de a vedea măcar pietriș adus de autorități este nulă, cel puțin până la primăvară.


Căminele săpate pentru lucrări pe str. Învierii
Căminele săpate pentru lucrări pe str. Învierii
Mișu Rotaru nu poate ajunge cu materiale de construcții la casa pe care o ridică
Mișu Rotaru nu poate ajunge cu materiale de construcții la casa pe care o ridică
Mașinile celor care locuiesc pe strada Învierii, blocate din cauza utilajului
Mașinile celor care locuiesc pe strada Învierii, blocate din cauza utilajului
În Salcea, pe strada Șerpuită, locatarii nu-și plătesc impozitele, primăria nu balastează
În Salcea, pe strada Șerpuită, locatarii nu-și plătesc impozitele, primăria nu balastează
Un utilaj defect blochează de o săptămână accesul pe strada Înverii din Plopeni
Un utilaj defect blochează de o săptămână accesul pe strada Înverii din Plopeni


Recomandări

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri (galerie foto)

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri
În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului