După istorica victorie din San Marino (i-am bătut și p-ăștia!) și veselele întâmplări cu Mutu & Tamaș, gazetarii de la „Pro sport” au alcătuit lista unui drink team, ornând-o cu nume rezonante ale fotbalului românesc din ultimele decenii. Figurează acolo cei mai vajnici amici ai paharului, închinători zeului Bachus: Dobrin, Dumitrache, Dinu (?), Neagu, Chitaru, Beldeanu, Balaci, Iovan, Bumbescu, Lupu și ultimul pe listă cu voia dumneavoastră, ieșeanul Pancu. Lipsesc, după știința mea, câteva nume grele de calibrul Pârcălab (vezi cartea lui Teașcă „Ce rău v-am făcut?”). Tâlcul alcătuirii acestei selecționate a crâșmei l-ar exprima nevinovata întrebare „ei, și ce?” Facă ce-or voi, dau goluri, îi pupăm pe toate părțile, sunt eroii noștri. Pe undeva, poate că lucrurile pot fi văzute și așa: bateți și n-aveți decât să beți cât vreți. Numai că ai noștri, de băut, beau, dar de bătut, ioc. Abia de aici încolo par să funcționeze criteriile morale în fotbalul românesc, fiindcă interesul poartă fesul. Ia să fi fost România pe locul I în grupă, îi mai scotea cineva din lot pe Mutu & Tamaș înaintea meciului cu Franța? Etica zbârnâie la noi doar după ce s-a produs decesul din coteț și, practic, nu mai e nimic de făcut. Dacă, cine mai știe, batem Franța (!), se va spune „bravo, Pițurcă, iată că se poate și fără cheflii în echipă!” Dacă pierdem, vinovați vor fi în primul rând Mutu și Tamaș: „cu loazele astea în teren era altceva, uite că din pricina lor…” ș.a.m.d.
Pe de altă parte, se pune întrebarea biblică „cine ridică piatra?” Poate fi îndreptățit Pițurcă, după ce a fost prins trișând la cazinou, să propăvăduiască neîntinarea eticii? Nici nu știi ce să mai zici! Oricum, în criza actuală de valori (de vină fiind, evident, criza mondială!), pariez că barem Tamaș va reveni în lot: rău cu rău, dar mai rău fără rău.
Cât despre meciul jalnic cu ultima națională din clasamentul FIFA, San Marino, n-ar strica să vedem exact despre ce-i vorba. Deci, să recapitulăm. Primul meci oficial, San Marino l-a jucat abia în 1990 (cu șase decenii înainte, România era prezentă la Mondialul din Uruguay!), iar în disputele pentru Campionatul european au înscris un singur gol. Cui credeți? României! În campania de calificare la C.M. au încasat 46 de boabe în 10 meciuri! Până și bieții amatori din Insulele Oilor (Feroe = oaie) i-au bumbăcit la San Marino. Jocul cu Belgia din 2004 s-a încheiat cu 1-10, iar în următorul turneu de calificare la C.M. au pierdut toate meciurile, încasând și un 10-0 cu Polonia. Totalul general este de râsul râsului: din 105 jocuri, Naționala san-marineză a câștigat unul singur. Cu cine? Cu… Lichtenstein. Țara are 30.000 de locuitori (cât Pașcaniul) și un stadion cu 5.000 de locuri (tot ca la Pașcani).
Cum se vede, am surclasat cu brio niște bieți amatori ce vin la antrenament dacă-i învoiește patronul și care, sunt sigur, n-ar pune mari probleme nici de-ar juca cu Miovenii. Pe ăștia i-a învins Pițurcă la limită, declarându-se apoi mulțumit de evoluția Naționalei! De râsul curcilor!
Cât despre Mutu, nici o surpriză. Băiatul a rămas infantil, incorigibil, nevindecabil. Când căpitanul echipei (Mutu) și vice-căpitanul (Tamaș) își fac de cap în preziua meciului, cine să potențeze moral trupa și s-o aducă pe făgașul performanței? Mai trist este că, citind pe internet comentariile microbiștilor, constați că aproape toți cer îngăduință – „să i se mai dea o șansă lui Mutu”, doar vin meciuri grele. Evident semn al flagrantei lipsei de valori într-un fotbal beteag și tot mai neputincios.
Într-un fel, s-ar cuveni să fim recunoscători san-marinezilor (că ne-au primit) și argentinienilor (că n-au venit): ce s-ar fi întâmplat dacă Chiricheș ar fi trebuit să-l aibă în grijă pe Messi în loc de Vitaioli? „Serenissima Repubblica di San Marino” are o deviză ce-o ține în picioare încă de pe la 1300: „nemini tereni!”, adică, „nu depindem de nimeni”.
Din păcate, fotbalul românesc, profund becalizat, depinde de-o liotă de incapabili. Cel puțin așa indică rezultatele.
