Bugetul Ministerului Educației Naționale va putea fi suplimentat din Fondul de rezervă bugetară, pentru plata drepturilor salariale obținute de cadrele didactice în urma unor decizii judecătorești, a decis Guvernul prin ordonanță de urgență adoptată luni, informează Mediafax.Vicepremierul Liviu Dragnea a arătat că ordonanța mai stabilește ca ministerul de resort și instituțiile de învățământ universitar de stat să poată finanța din bugetele proprii activități sportive, culturale și artistice, precum și activități profesionale pentru asociații și organizații studențești.Dragnea a precizat că ordonanța nu prevede însă ca finanțarea organizațiilor studențești să fie prin suplimentarea bugetelor instituțiilor de învățământ, ci doar din resursele aprobate deja.





