Românii nemulțumiți de produsele sau serviciile achiziționate din state ale UE, sau consumatorii europeni ale căror drepturi au fost încălcare de operatorii români, se pot aderesa, începând de marți, Centrului European al Consumatorilor, deschis la București, instituție cu competențe în domeniu.
„Centrul European al Consumatorilor (ECC) aduce un beneficiu real consumatorului român, începând de astăzi (marți – n.r.) pentru că poate rezolva reclamațiile transfrontaliere. Un consumator nemulțumit de un produs sau un serviciu cumpărat din străinătate se poate adresa ANPC sau Centrului European al Consumatorului, acesta din urmă fiind inclus într-o rețea de Centre Europene similare, din UE, care pot rezolva problemele”, a explicat, la inaugurarea centrului, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Dan Vlaicu.
De asemenea, cetățenii străini care au probleme în România se pot adresa acestui Centru pentru a afla informații despre legislația din România și pentru a face reclamații.
Dan Vlaicu a spus că Autoritatea a primit reclamații ale consumatorilor români, legate în special de comerțul cu țările vecine, Ungaria și Bulgaria.
La rândul său, directorul ECC România, Răzvan Resmeriță, a prezentat responsabilitățile instituției pe care o conduce.
„Un cumpărător care achiziționează un produs din alt stat membru și întâmpină dificultăți va apela la serciviile ECC, care sunt gratuite. Îl vom ajuta să facă traducerea îl limba țării unde face plângerea, va fi notificat Centrul din acea țară, care ia legătura cu operatorul economic respectiv”, a spus Răsmeriță, adăugând că procedura, care implică puțină birocrație, va permite obținerea unui răspuns într-o perioadă cuprinsă între o săptămână și două luni și jumătate.
Răzvan Resmeriță a explicat că Centrul este operațional de la 1 ianuarie 2008, „dar procedural funcționează de astăzi (marți – n.r.)”.
„Am primit plângeri înainte să deschidem Centrul, pentru că Centrele din celelate țări europene au primit aceste cereri și ni le-au trimis nouă. De la 1 ianuarie sunt undeva la 15 – 20 de cereri. Plângerile sunt în domeniul comerțului electronic – produse achiziționate de pe Net, care nu au ajuns sau au ajuns cu întârziere mare la consumatori, ori au fost distruse – și plângeri în domeniul transporturilor aeriene”, a explicat Resmeriță.
Directorul ECC România a explicat că structura pe care o conduce, în cazuri extreme, va fi sprijinită de autoritățile naționale cu competențe în domeniul protecției Consumatorilor.
„Centrul European nu este o autoritate care să aibă activitate punitivă. Se notifică agentul economic despre încălcarea drepturilor consumatorului, iar remedierea este responsabilitatea operatorului economic. Dacă agentul economic nu recunoaște, în acest caz se ajunge la o procedură de mediere, iar dacă nici acesta nu are rezultate, este implicată autoritatea din statul respectiv, care să aplice măsurile punitive”, a explicat Răzvan Resmeriță.