Dreptul Simeon, model de smerenie și nezdruncinată răbdare

În fiecare an, în ziua de 3 februarie, Biserica Ortodoxă face în mod special pomenirea Sfântului și Dreptului Simeon, numit în cultul ortodox „primitorul de Dumnezeu”, pentru rânduiala împlinită în ziua sărbătorii Întâmpinării Domnului.
Dreptul Simeon era evreu la origine, din Ierusalim, om cinstit și cu frica lui Dumnezeu. El s-a numărat printre înțelepții care au participat la traducerea Scripturii iudaice din limba ebraică în limba greacă. În timpul acestui eveniment, îngerul Domnului i-a prevestit că nu vă muri până ce nu va vedea pe Mântuitorul întrupat
Dreptul Simeon și traducerea Septuagintei
Conform unei vechi tradiții transmise de Aristeas și Philon din Alexandria, în timpul domniei lui Ptolemeu al 2-lea Philadelphus, care stăpânea pământul Egiptului, un număr de 70 sau 72 de înțelepți evrei au fost adunați în Alexandria pentru a realiza traducerea scripturii Vechiului Testament în limba greacă, limba oficială în imperiul lui Alexandru Macedon și a urmașilor lui.
Între aceștia s-a aflat și Dreptul Simeon, căruia i-a fost repartizată spre traducere cartea prorocului Isaia. Ajungând la pasajul despre nașterea Mântuitorului din Fecioară: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel” (Is. 7, 14) și îndoindu-se în inima sa de aceste cuvinte și neputând înțelege cu mintea taina zămislirii fără sămânță, Dreptul Simeon a dorit să înlocuiască termenul „fecioară” cu „tânără”. Însă, îngerul Domnului l-a mustrat pentru îndoiala sa și l-a oprit de a face această modificare, spunându-i: „Nu fi necredincios în cele scrise, a căror împlinire tu însuți o vei vedea, pentru că nu vei vedea moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce Se va naște din Curata Fecioară, Hristos Domnul”. Acest lucru este menționat și de Sfântul Evanghelist Luca, în pasajul în care este istorisită aducerea Mântuitorului la Templu: „Și iată, era un om în Ierusalim cu numele Simeon. […] Și lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului” (Luca 2, 25-26).
Întâmpinarea Mântuitorului și prorocirea pătimirilor
După finalizarea traducerii Septuagintei, Dreptul Simeon s-a întors în patria sa, în Ierusalim. Evanghelistul Luca vorbește despre el ca despre un „om drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Dumnezeu, și Duhul Sfânt era asupra lui” (Luca 4, 25). Prin călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, înțeleptul Simeon a venit la templu și a văzut pe Prunc și pe Maica Sa, mângâierea cea mult așteptată. Din pasajul evanghelic se înțelege lămurit că bătrânul Simeon, vindecat de boala îndoielii de altă dată, Îl primește în brațe pe Mântuitorul ca pe Cel Care fusese vestit de prorocii vechi, despre care el însuși știa din textele pe care le tradusese. De aceea, nu a mai căutat precum odinioară să pătrundă cu mintea „taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, ci a preamărit pe Dumnezeu pentru că s-a învrednicit „în mâini să țină, îmbrățișat, pe al Legii Făcător și Stăpânul tuturor”.
Având mintea luminată de Duhul Sfânt, Dreptul Simeon a binecuvântat pe Fecioara Maria și pe Prunc și a prorocit: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri, și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 34-35). Precum oarecând prorocul Isaia profețea faptul că Mielul lui Dumnezeu Se va da jertfă pentru întreaga lume, acum Simeon arată lămurit că Mântuitorul va primi de bunăvoie pătimirile pentru mântuirea oamenilor, iar prin sufletul Maicii Sale va trece sabie când va vedea pe Fiul, pe care L-a născut fără dureri, pironit pe Cruce.
Mărturisirea Dreptului Simeon și adormirea în Domnul
După împlinirea celor făgăduite lui prin îngerul Domnului, Dreptul Simeon a rostit celebra rugăciune: „Acum, slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32). În această scurtă mărturisire, Simeon concentrează toate scrierile prorocilor, arătând că Cel pe Care el Îl purtase în brațe era Răscumpărătorul promis încă din Rai protopărinților (Facere 3, 15), care luase trup pentru mântuirea lumii, iar poporul ales nu mai este cel din coapsa lui Avraam, ci adună toate neamurile care prin Lumina lumii vor descoperi Calea cea adevărată și vor ieși din noaptea și întunericul păcatului.
Sfintele Evanghelii nu mai fac mențiune de Sfântul și Dreptul Simeon după ce acesta L-a purtat în brațe pe Hristos. Totuși, din Sfânta Tradiție aflăm că, după adormirea sa, trupul Sfântului Simeon a fost păstrat în Siria până în timpul împăratului Justinian, care a mutat sfintele sale moaște în capitala imperială, Constantinopol. În anul 1203, în timpul Cruciadei a 4-a, racla cu moaștele Sfântului Simeon au fost mutată de venețieni în orașul croat Zadar, unde se află și în ziua de astăzi
Sfântul Simeon, primitorul lui Hristos
Cel ce s-a învrednicit a-L purta pe Hristos în brațe, bătrânul Simeon, este numit în calendarul ortodox „Drept și Sfânt”. El este cinstit ca „Drept” pentru că a viețuit înainte de Întruparea lui Hristos, așteptând asemenea tuturor drepților Vechiului Testament venirea Celui Făgăduit. Prin pronia lui Dumnezeu i-a fost prelungită viața pământească până la „plinirea vremii”, fiind în tot acest timp luminat și întărit de Duhul Sfânt pentru a vedea cu ochii săi ceea ce nu putuse pricepe cu mintea în tinerețe.
De asemenea, el este cinstit și ca „Sfânt” pentru viața sa aleasă, dar mai ales pentru că a ținut pe Hristos în „mâinile sale bătrânești, ca într-un car de heruvimi”, făcându-se astfel primitor de Dumnezeu și primul dintre oameni care L-a mărturisit pe Hristos ca fiind Mesia cel profețit.
Prin viața sa, Sfântul și Dreptul Simeon rămâne un exemplu de smerenie, de nezdruncinată răbdare, dar și un model de întoarcere către credința cea adevărată. Este model de smerenie deoarece a primit fără cârteală porunca îngerului, deși ea contrazicea logica omenească. Este un exemplu de răbdare deoarece a așteptat cu nădejde timp de aproape 300 de ani împlinirea profeției făcute lui prin înger și, mai presus de toate, este un model de întoarcere de la îndoiala și rătăcirea neputinței omenești la credință prin aceea că s-a pregătit toată viața pentru întâmpinarea Celui profețit, Hristosul Domnului. Din acest motiv, el este reprezentat de cele mai multe ori în icoana acestei sărbători alături de prorocița Ana, ținându-L pe Pruncul Hristos în brațe, ca un model desăvârșit al modului în care toți creștinii ar trebui să-L aștepte și să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Mântuitorul Iisus Hristos.
(Vasile-Robert Nechifor, Ziarul Lumina)