Am un prieten care vrea să emigreze în Cipru și să locuiască într-o rulotă, pe malul mării. Cred că a ratat momentul, liniștea visată s-a dus: ciprioții au echipă în sferturile Ligii Campionilor! Asta înseamnă că, dacă îi mai ține o tură, numai una, ajung în semifinală! Și nu numai picioarele trebuie să-i țină, ci și norocul, pentru că și Șahtarul a ajuns anul trecut în aceeași fază și a dat peste Barcelona, stop joc. Îmi amintesc și acum expresiile câtorva jucători, în frunte cu căpitanul Srna, filmați chiar când le-a fost fost extrasă Barça din urnă.
Ați remarcat, poate, că Messi este băgat mai mereu în echipă, oricât de lipsită de miză ar fi partida. În timp ce Iniesta sau Xavi iau loc fără probleme pe banca de rezerve sau în tribună, Messi se comportă ca un dependent. Dacă sare peste o doză, următoarea este una dublă! Sâmbătă a fost suspendat la meciul cu Gijon, așa că miercuri seară a intrat cu o poftă nebună împotriva celor de la Leverkusen. A dat cinci goluri, cele mai multe marcate vreodată de un jucător în Liga Campionilor, dar m-aș opri asupra a două dintre ele, specifice lui. Când scapă singur cu portarul și mingea încă țopăie, strecoară șpițul sub ea exact când trebuie, de parcă ar disloca bomboana de pe prăjitură cu lingurița (nu degeaba italienii numesc scărița “cucchiaio”, adică lingură). Messi reușește aproape de fiecare dată să dea suficientă înălțime, dar și direcție, dacă e necesar. Parcă ar fi un fel de specialitate a casei. Nu e nici lob ca al lui Ola John, nici scăriță cum a încercat Van Persie (la 3-0 te-ai găsit, Robine?!). N-am văzut procedeul în repertoriul prea multor jucători și oricum e reușit mai mult ca excepție. Ca să dau un exemplu cunoscut nouă, golul lui Adrian Ilie cu Columbia seamănă destul de bine. Dar chiar dacă s-ar găsi cineva cu execuții de aceeași acuratețe, credeți că ar face-o cu ambele picioare? Căci da, Messi a dat unul dintre acele goluri cu piciorul de bază, stângul, iar celălalt cu dreptul! E dreptul lui.