Alianța D.A., Muscă, Flutur, Gorea, Onofrei, Gozgarea, parchetele sucevene și o instanță mi-au încălcat drepturile constituționale
Înduioșat de grija democrației care tulbură somnul cetățeanului Onofrei Orest, care, în reverie rozalie, se visează prefect perfect, am de făcut următoarele precizări la conținutul articolului „Onofrei solicită Parchetului să verifice acuzațiile aduse de Ion Drăgușanul în ultima sa carte: Carte interzisă de Alianța D.A.“:
1. Încă n-am publicat ultima mea carte, iar cea mai recentă poartă titlul „Ultimul proces de presă“ și stigmatul (nu titlul) de pe coperta I, scris cu litere negre, tip CFR: „Carte interzisă de Alianța Dreptate și Adevăr“;
2. Alianța Dreptate și Adevăr, Muscă Monica, Flutur Gheorghe, Gorea Valică, Onofrei Orest, judecătorul Gozgarea Bogdan, reprezentanții Alianței et Co în BEJ Suceava, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, Parchetul și o instanță de pe lângă Curtea de Apel Suceava mi-au încălcat, în ultimul an, în mod grosolan drepturile prevăzute de Articolul 30 al Constituției, respectiv: „(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile; (2) Cenzura de orice fel este interzisă; (3) Libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații; (4) Nici o publicație nu poate fi suprimată“;
3. Probele se găsesc și în paginile cărții interzise, iar cele suplimentare le voi înainta Curții Europene a Drepturilor Omului, convins fiind că doar Înalta Curte de la Strasbourg îi va proteja pe martori; nu-i dau eu pe mâna lui Onofrei sau a-i procurorilor cărora li se rupe de Constituție;
4. Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava nu a soluționat în termenul prevăzut de lege nici plângerea mea referitoare la mușamalizarea sustragerii loturilor urbane de casă din proprietatea statului român;
5. „Prin sesizarea Alianței Dreptate și Adevăr PNL-PD, înregistrată la Biroul Electoral de Circumscripție nr. 35 Suceava sub nr.6 din 21.11.2004“, mi-a fost interzisă o publicație liberă;
6. Cartea „Ultimul proces de presă“, carte interzisă de Alianța Dreptate și Adevăr, a fost deja expediată pe adresele ambasadorilor statelor europene la București, a Excelenței Sale Jonathan Scheele, a Președintelui Traian Băsescu, a premierului Călin Popescu Tăriceanu, a miniștrilor Monica Macovei și Vasile Blaga etc.;
7. Orest Onofrei nu este responsabil de interzicerea cărții, domnia sa fiind prefect perfect numai cu numele, cu leafa babană și cu sporovăielile de presă; sforile împilării le tot trage altul, unul mic și vânos, care și-a pus tălpoiul murdar doar pe creștetele plecate, nu și pe creștetul meu. Mă refer, desigur, la tovarășul Iosif Visarionovici Stalin. Tovarășul vostru, tovarăși, nu al meu.
