Drept la replică

Acest drept la replică nu ar fi existat defel, dacă prieteni veniți la noi în zi de duminică, revoltați de toate minciunile prezentate în media locală și centrală, nu ne-ar fi spus că stăm ca niște lași, lăsând ca băiatul nostru să fie linșat în public.
Atunci am înțeles că nu toată lumea acceptă că există și o demnitate a suferinței, că, pentru unii oameni, absența unei reacții publice înseamnă acceptarea celor spuse ca fiind adevărate.
Nu, dragi prieteni, noi, familia M., nu suntem lași… nu ne-a fost deloc ușor să ne vedem copilul atacat pe nedrept, să vedem că erori de-ale copilăriei sunt transformate în acte de terorism… dar avem atât autorespect încât nu înțelegem să demonstrăm public ce înseamnă plăcerea porcului de a se tăvăli în mocirlă.
Nu vom comenta defel reacția de neînțeles și deloc de acceptat a unor părinți ce nu tolerează diversitatea copiilor și încearcă să impună ordinea lor, într-o școală publică.
Nu suntem de acord (și specialiștii consultați de noi nu au altă opinie) că minorul D.M. ar avea probleme de integrare socială: el are probleme, pur și simplu probleme în această școală. O școala în care învățătoarele de clasa pregătitoare nu urmăresc să ajute copilul să-și dezvolte personalitatea, ele au nevoie de yes-man-i, altminteri se vaită în fața copiilor că „nu mai pot”, „am obosit”, „mi s-a uscat gura”.
O școală în care directoarea refuză colaborarea cu familia, refuză colaborarea cu psihologul contactat de familie, refuză să aplice recomandările psihologului și ale neuropsihiatrului, refuză să-și recunoască incapacitatea de a administra un conflict, refuză să protejeze un copil, care la acest moment este total debusolat și dezorientat.
Sunt luni de când noi, familia, am cerut școlii să aplice programul indicat de psiholog, pentru a ajuta minorul să se integreze: învățătoarea a refuzat, directoarea a refuzat, inspectoratul a asistat impasibil. Ni s-a dat, pur și simplu, un termen limită de a muta copilul din școală.
Am refuzat „soluția” școlii, am cerut ajutorul factorilor de educație și de protecție a copilului în localitate (am depus memorii peste tot), dar am cerut și sfatul unor prieteni aflați în afara țării. Care au fost la început indignați, ca acum să fie de-a dreptul oripilați.
Ei, acești consilieri ai noștri ne-au arătat că acest caz trebuie să ajungă pe masa comisarului european pentru educație, căci ceea ce se întâmplă în România nu doar că nu respectă legile europene și Carta Drepturilor Copilului, dar nici măcar pe cele creștine nu le mai respectă.
Ne-au spus și ce avem de făcut, ce proceduri să urmăm… și noi am urmat, pas cu pas, aceste indicații.
Căci noi nu ne vom rezuma ca dosarul să ajungă la minister! Ne vom duce la „inima Europei”.
Sunt carențe legislative evidente, dar sunt și mentalități învechite, lăsate prea mult în funcții de conducere, de unde mai mult distrug copiii, decât să-i ajute.
Este bine cunoscut: copiii răspund mereu pe măsura stimulilor! Iar copilul nostru are o personalitate puternică, el știe să scrie și să citească, și nu de puține ori ne-a spus că se plictisește la școală, căci el știe deja tot ceea ce doamna le arată.
El nu se repede din senin în gâtul copiilor, dar nu rămâne niciodată dator și înțelege să-și „plătească polițele” atunci când cel care l-a lovit în prealabil se așteaptă mai puțin.
Copilul nostru a fost educat să respecte polițistul și, oricând se simte în primejdie, să cheme Poliția în ajutorul lui… nu știu ce anume se petrece în această școală, ca un copil să ajungă să fie de-a dreptul îngrozit, încât să considere că numai Poliția îl mai poate ajuta!
Pentru noi, ca părinți, de neînțeles rămâne atitudinea școlii și a inspectoratului: și directoarea școlii, și inspectorii știau că noi vom părăsi școala la sfârșitul acestui an, căci vom părăsi localitatea! Au știut, dar au încurajat, prin vorbe sau prin fapte, aceasta „execuție în piața publică”.
Tot acest circ mediatic a fost dirijat numai și numai pentru a-l obliga pe minorul David M. să plece acum, când a decis un nucleu de indivizi. Că este vorba despre răzbunare la adresa noastră, că este vorba despre orgolii de nestăvilit sau despre dorința de a capta injust, pe orice cale și prin orice mijloc, atenția publicului, nici măcar nu ne interesează să mai aflăm.
Este, însă, o discriminare evidentă.
Ei bine, spre durerea tuturor celor ce doresc să-l strivească pe minorul David M., procedurile există să fie respectate… și toate aceste minciuni aruncate în presă au făcut ca noi, familia, să cerem răspicat, tuturor factorilor implicați, respectarea tuturor prevederilor legale.
Copilul nostru nu este bătăuș, nu este terorist, dar nu va deveni nici victima unui sistem incapabil să educe și să protejeze.
Căci, din fericire, România nu este o insulă în lume, ea face parte din Uniunea Europeană. Vă asigurăm că plângerea noastră, împotriva unui sistem injust și inuman, în care un copil de 6 ani este batjocorit în media cu participarea activă a directoarei de școală și nimeni din inspectorat și minister nu ia atitudine pentru aplicarea legilor în vigoare, va urma toate căile legale.
Și vom ajunge cu reclamațiile noastre mult mai departe decât își pot imagina cei care ne-au denigrat nemeritat copilul.
Vom face aceste demersuri nu pentru a-l proteja pe copilul nostru (noi nu vom mai fi aici, la decizia finală), ci pentru a evita ca, pe viitor, astfel de vendete publice să se mai repete.
Vă mulțumim tuturor!
Familia minorului David M.