În urma publicării materialului „O profesoară a trimis 50 de petiții către Inspectoratul Școlar în doar o lună. A trimis alte 40 către Ministerul Educației”, din data 7 octombrie, am primit un drept la replică pe care îl redăm integral:
„Sunt victima unei campanii de hărțuire și represalii instituţionale.
Prin manevre organizate, directorul de la o școală a influențat decizii ale Consiliului de Administrație în vederea chemării mele în comisii de disciplină, luarea orelor mele de titular pentru a-și face norma de predare. Domnul inspector, în loc să asigure respectarea legii și protecţia cadrului didactic, a acoperit aceste abuzuri, permițând ca represaliile să devină public.
Sunt umilită și denigrată pentru simplul fapt că mi-am exercitat un drept constituțional – acela de a contesta o evaluare nedreaptă și de a solicita respectarea legalității. Faptul că demersul meu către Minister este folosit acum împotriva mea reprezintă o formă clară de represalii și abuz de autoritate. Sunt supusă unei umilințe publice pentru că am îndrăznit să contest o evaluare abuzivă și să cer aplicarea corectă a legii. Mi se reproșează nu fapte profesionale, ci faptul că am avut curajul să cer dreptate.
Am contestat neregulile în evaluarea mea, printre care: influențarea colegilor de către directori, depășirea calendarului legal de evaluare, moralitatea membrilor comisiilor, menținerea membrilor care m-au evaluat și anul trecut, atunci când am primit calificativul <Satisfăcător>, niciun număr de înregistrare, nicio decizie de constituire a comisiei, nici data soluționării contestației, nicio motivare, nicio semnătură a președintelui/membrilor comisiei, nici măcar componența comisiei, baza legală în care a fost soluționată contestația, validarea rezultatelor contestației în CA, numărul HCA, nu se precizează posibilitatea și modalitatea de contestare, primirea de răspunsuri fără ștampila și semnătura membrilor comisiilor, lipsa unui raport motivat privind diminuarea punctajului sau acordarea calificativului. Contestația nu este soluționată de un compartiment cum prevede legea, ci doar de directori. Un inspector general nu numără petiții, ci este preocupat de soluționarea lor încă de la început. Nu transmite directorilor de școli petițiile ca să le soluționeze chiar ei.
În cadrul conferinței din data de 7 octombrie 2025 s-a dat dovadă de lipsă de deontologie profesională și s-a manifestat o atitudine vădit neprofesionistă și lipsită de imparțialitate, creând intenționat un „caz” și aducând în discuție aspecte personale și neadevărate legate de situația mea profesională.
Comportamentul acesteia a încălcat grav principiile deontologice și obligațiile de neutralitate care revin funcționarilor publici și reprezentanților unei autorități educaționale.
Prin conduita adoptată, s-a contribuit la escaladarea conflictului, în loc să sprijine o soluționare echilibrată, alimentând o imagine denigratoare și tendențioasă în spațiul profesional. Sunt pedepsită pentru că am îndrăznit să contest abuzurile.
Mi se reproșează nu fapte profesionale, ci faptul că am formulat <contestații și petiții> prin care am semnalat nereguli evidente – încălcări ale procedurilor legale, ale calendarului de evaluare, ale dreptului la apărare și la o evaluare obiectivă.
În loc ca aceste sesizări să fie analizate cu responsabilitate, sunt folosite împotriva mea, ca pretext pentru hărțuire, convocări repetate la comisii disciplinare și încercări de discreditare publică. Dacă totul ar fi fost în regulă, nu aș fi avut niciun motiv să contest. Contestațiile mele au fost întotdeauna fundamentate pe nereguli reale, încălcări ale procedurilor legale și drepturilor profesionale.
Această atitudine reprezintă o formă de represalii instituționale și o încălcare flagrantă a dreptului constituțional la petiționare (art. 51 din Constituția României).
A pedepsi un cadru didactic pentru că își exercită dreptul legal de a contesta înseamnă a pedepsi curajul, demnitatea și verticalitatea profesională ale unui cadru didactic care nu acceptă neregulile și abuzurile.
Este complet inacceptabil și abuziv să mi se reproșeze că am depus contestații, fiecare dintre ele reprezentând un exerciţiu legal și constituțional al dreptului meu la petiționare și la contestarea unor abateri sau nereguli. Orice încercare de a mă pedepsi pentru aceste acțiuni constituie represalii evidente și încălcarea flagrantă a drepturilor mele profesionale și constituționale, demonstrând lipsa de respect față de lege și față de principiile fundamentale ale profesiei didactice.
În mod abuziv, sunt convocată repetat la comisii de disciplină și reevaluări, cu schimbări frecvente de președinte, ceea ce arată că aceste acțiuni nu sunt întâmplătoare, ci reprezintă hărțuire sistematică și represalii pentru exercitarea unui drept legal. Concret, directorul folosește ștampila și pixul instituției pentru a emite sancțiuni pe loc, fără respectarea procedurilor legale, transformând disciplina într-un instrument de răzbunare. Pentru că nu le-a ieșit cu calificativul, conducerea încearcă să mă intimideze prin comisii de disciplină și alte acțiuni mai grave, extrem de grave, despre care voi scrie un articol special.
Toate aceste acțiuni au un scop clar: înlăturarea mea treptată din activitate, deși sunt profesor titular cu 12 ani experiență și rezultate în activitate.
De asemenea, în mod abuziv, mi-a fost anulată susținerea gradului didactic II, o etapă profesională pentru care m-am pregătit cu seriozitate și care reprezintă un drept al oricărui cadru didactic. Am fost scoasă și din cabinetul unde îmi desfășuram activitatea zilnic, pentru a fi umilită în fața colegilor și elevilor. Toate acestea au avut drept scop să fiu scoasă din învățământ, iar orele mele să fie preluate de director.
Domnule Inspector, considerați că bătaia este o metodă acceptabilă de corecție pentru un profesor care contestă o evaluare? Ce măsuri ați luat față de cei care au aplicat violența? Le-ați dat gradații de merit sau ați sesizat organele competente pentru faptele lor?
Considerați că astfel de metode sunt compatibile cu respectarea drepturilor profesionale și a legii?
Mai rămâne ca școala să mi le plaseze mie ca să îmi răspund singură la contestații. Refuz să mai fiu victima abuzurilor și a intimidărilor.
Îmi apăr onoarea, reputația profesională și dreptul de a fi tratată cu respect și echitate.
Fac un apel public către instituțiile statului, presă și societatea civilă să se sesizeze și să sprijine încetarea acestor abuzuri care afectează nu doar un cadru didactic, ci însăși imaginea școlii românești.”