Drept la replică cu privire la articolul “Tânăr băut, la volanul unui Bentley, prins de polițiști cu dispozitivul bandă de cuie aruncat în fața mașinii”



Doresc prin prezenta să solicit dreptul la replică în conformitate cu prevederile legale aplicabile.
În calitate de persoană afectată de informațiile inexacte prezentate în materialul menționat mai sus, doresc să subliniez că afirmațiile referitoare la faptul că aș fi fugit de primul echipaj de poliție sunt complet eronate și inexacte. Situația reală este următoarea: aveam o altă mașină în fața mea și, crezând că aceasta era mașina pe care echipajul de poliție o oprea, am continuat să conduc. Drept dovada stă procesul verbal încheiat de Poliția orașului Vicovul de Sus. Nu am avut nicio intenție de a evita oprirea și colaborarea cu autoritățile. Regret profund acest incident și îmi asum responsabilitatea pentru greșeala mea.
În plus, doresc să subliniez faptul că conducerea sub influența alcoolului este un act extrem de grav și periculos, cu consecințe potențial catastrofale. În acest sens, doresc să transmit un mesaj clar și ferm, nu te urca la volan dacă ai băut. Conducerea responsabilă și respectarea legii reprezintă principii fundamentale pentru mine și sunt conștient de importanța acestora în asigurarea siguranței tuturor participanților la trafic. Am greșit și îmi asum responsabilitatea faptelor mele.
În plus, voi cei de la publicația “Monitorul de Suceava” ați fost singurii care nu mi-au respectat dreptul la intimitate încălcând GDPR, nu pot să nu mă întreb dacă conduceam altă mașină și nu Bentley, tot astfel de diligenți erați în a da nume și prenume?
În încheiere, doresc să mulțumesc Poliției orașului Vicovul de Sus pentru profesionalismul de care au dat dovadă în gestionarea acestui incident. Am cooperat în totalitate cu autoritățile și am acceptat sancțiunile legale impuse în urma greșelii mele.
Vă rog să publicați această replică în același format și pe aceeași platformă pe care a fost publicat materialul care conține informațiile eronate, în conformitate cu prevederile legale referitoare la dreptul la replică.
Cu sinceritate,
Mihăiță Popescu
Notă
Monitorul de Suceava precizează că informațiile cu privire la neoprirea la semnal, urmărirea și oprirea mașinii de un al doilea echipaj, prin folosirea dispozitivului ”Spike”, au fost transmise de IPJ Suceava într-un comunicat de presă.
De precizat și că, deși domnul Popescu vorbește de informații eronate, în ceea ce transmite el recunoaște și confirmă infracțiunea comisă și precizează că a acceptat sancțiunile impuse de polițiști.
Cu privire la ”dreptul de intimitate”, Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Articolul 85 din GDPR include o excepție de la obligațiile legate de protecția datelor personale, supranumită „excepția jurnalistică”. Aceasta permite jurnaliștilor, în anumite situații, să colecteze și să publice date personale fără să aibă nevoie de consimțământul persoanelor vizate sau să le informeze pe acestea despre prelucrare.
Domnul Popescu nu a fost vreo victimă a unei infracțiuni ori un simplu contravenient, condiții în care ar putea invoca dreptul la intimitate, ci un participant la trafic care a condus în stare avansată de ebrietate și a fost oprit de poliție prin folosirea forței, punând în pericol siguranța multor altor persoane, ceea ce poate fi asimilat fără îndoială cu un grad de pericol public.



Recomandări

Drept la replică cu privire la articolul „Investitorii în ferma de porci de la Verești garantează că nu există disconfort pentru cei care locuiesc la distanța legală de peste 1.500 de metri”

Tânăr băut, la volanul unui Bentley, prins de polițiști cu dispozitivul bandă de cuie aruncat în fața mașinii

Echipajul a utilizat dispozitivul ”Spike”, acea bandă de cuie care distruge pneurile mașinii
Echipajul a utilizat dispozitivul ”Spike”, acea bandă de cuie care distruge pneurile mașinii