Dregerea elefantului!

Am noutăți privind soarta elefantului Gaba: săptămâna trecută a fost semnat, cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, contractul de finanțare prin fonduri europene a restaurării Muzeului de Istorie Naturală din Iași. Este cel mai vechi muzeu din spațiul românesc, înființat în 1834 de cea mai veche societate științifică din Principatele Române. Clădirea de pe fosta „uliță a Hagioaiei” are venerabila vârstă de 179 de ani și a fost reabilitată o singură dată, în 1970. Dar nu prin reparații capitale care să îngăduie supraviețuirea unei construcții (casa Roset) unice în România și prin aceea că între pereții ei („Sala elefantului”) s-a aflat încăperea în care, în noaptea de 3/15 ianuarie 1859, a fost ales Cuza Domn.
Începând din 11 martie 1834, dr. Iacob Cihac a susținut în cadrul Muzeului conferințele publice (editate în anul 1837) ce aveau să alcătuiască întâiul Manual de istorie naturală, cu hotărâtoare contribuție la constituirea terminologiei biologice în limba română. Câte amintiri între vechile zidiri ale Casei Roset! Greu s-au mai mișcat hârtiile, greu s-a găsit calea fondurilor europene, dacă, acum, s-a ajuns să cadă bucăți din tencuiala exterioară, interioarele au devenit nesigure și de atâta vreme nimeni n-a mai putut cerceta ori doar admira cele peste 350.000 de piese din colecțiile muzeului, dintre care 3.500 de patrimoniu, multe dintre ele unicate.
Iar de scheletul bietului elefant indian Gaba, precum și de fascinanta lui poveste, cine și de ce să-și mai amintească? A fost primul exponat achiziționat (mort!…) contra sumei de 350 de galbeni (donație a Domnitorului, completată cu „parale adunate” de conducerea Societății de Medici și Naturaliști – Gh. Asachi, Iacob Cihac, Costache Negri ș.a.). După care, în scriptele muzeului a apărut cheltuiala de 50 de galbeni „la zece casapi pentru scoaterea chelii elefantului”. Bietul patruped dresat numit Gaba ajunsese la Iași în 1834, odată cu trupa și menajeria Circului Luzzato. Născut în India, nu i-a plăcut troscotul și trifoiul moldav, așa că și-a dat obștescul sfârșit pe malurile Bahluiului, unde avea să-și înceapă cumva… o a doua viață.
Muzeul Societății, dorindu-și „un dobitoc așa de raru”, deschide o listă de subscripție pentru achiziționarea și împăierea mortăciunii. Nu s-a înghesuit mai nimeni să contribuie, nici măcar Domnitorul, așa că Luzzato cere în scris să i se restituie „chelea și ciolanele”. După care, „chelea” își pierde urma. Scheletul rămâne la Muzeu, care cumpără „trei mașine de sfredelit ciolane, 32 de ocă piatră acră, 2 calupuri sopon cu arsenic” și decontează 14 galbeni „bacșiș la trei arnăuți spre pază la elefant” și 15,10 galbeni „rachiu și vin pentru casapi și slujitori”. Se mai adaugă 2,20 galbeni pentru „cărătura ciolanelor la Cabinet”. În același decont se mai justifică 2 galbeni „bacșiș la o slughe care a adus un miel cu 3 pițioarele” și alți 7 „la stoler pentru doă skindurele”.
Dar unde era pielea bietului Gaba? De necrezut: un locuitor al mahalalei Ciurchi, văzând că i-a putrezit dranița pe casă, a sfeterisit pielea și a așezat-o pe acoperiș! Bătută de vânt, soare și ploi, „s-a întărit ca ferulu”. O săptămână întreagă, 25 de oameni au udat-o cu gălețile, spre a o „scoate fără să strice însăși casa pe care stătea.” A urmat scufundarea pielii în „havuzul din fața Cabinetului”, unde a zăcut „întru muiere” vreme de șase luni, păzită de arnăuți. După care, lăcătușul Sereter și preparatorul Kiesen, special aduși de la Viena, au întins-o pe schelet metalic și au umplut-o cu „154 ocă de câlți”. Abia în 1862 Gaba a fost înzestrat cu „doi ochi de steclă”, special comandați la Ascheffenburg…
Montarea scheletului are și ea povestea ei, n-avem noi spațiu s-o deșirăm. Îl concurează acum pe Gaba o achiziție din 2008 – scheletul unui Tyranosaurus Rex – dar înspăimântătoarea făptură are „ciolanele” din plastic, mult mai multă însemnătate și importanță prezentând, desigur, autenticul Gaba, ba chiar și oasele de mamut și rinocer păros aduse de la Râșca, unde erau folosite drept contragreutate la o fântână cu cumpănă… Reparațiile capitale la clădirea muzeului dau ieșenilor mari bătăi de cap: ce facem cu Gaba? Pe ușă nu poate fi scos, ca să-l tragi în sus, prin acoperișul demontat, ar trebui ditamai macaraua-turn, să-l desfaci în bucățele și să-l pui la loc e mai mult decât riscant, să-l lași unde se află și să trebăluiești cu ciocanul, dalta și mistria în jurul unui „dobitoc așa de raru” n-ar accepta în ruptul capului muzeografii.
Ieșenii nu-l vor revedea curând pe Gaba, formalitățile europene durează, lucrările de restaurare reprezintă un examen serios pentru orice firmă de construcții. Experiență în domeniu există, la Iași s-au izbutit restaurări spectaculoase – toate necesitând consistentă investiție de răbdare și, mai ales, de timp. Oricum, îmbucurător, primii pași s-au făcut.