Dreapta credință, corectă, harică, este însumată în Crezul ortodox

Sfintele Evanghelii relatează minunat faptul că îndeletnicirea marinărească apostolică, de pescari, a ucenicilor, a imprimat imaginea „pescărească” în creștinismul primar; ba, chiar, peștele – în grecește, ichthys – a devenit simbolul secret al creștinismului însuși. Prin acest simbol, acvatic, desenat pe nisip sau purtat la gât ca amuletă, creștinii se identificau unul pe altul în perioada persecuțiilor.
În creștinism, Crezul fundamental este cel ortodox, exprimând esența doctrinară în toată puritatea ei, fără alunecări eretice. El însumează „dreapta credință”, „credința corectă, harică” sau credința transmisă din generație în generație, cu acribie și cu o deosebită răspundere față de conținutul ei sublim.
Potrivit spuselor Mântuitorului Hristos, „cine va crede se va boteza și se va mântui”. De aceea, cine vine la Taina Sfântului Botez ar trebui să recite Crezul sau să-l citească, de trei ori, el sau nașul (nașa), când este vorba de prunci și de copii.
Conținutul Crezului ortodox este luat „din Scripturi” sau „potrivit Scripturii”, ori, încă, „după Scripturi”, după Revelație.
Crezul Bisericii creștine patristice este cunoscut îndeobște sub denumirea de Simbolul niceo-constantinopolitan. El s-a alcătuit în secolul al IV-lea: prima parte la Sinodul Ecumenic sau Pan-creștin de la Niceea din 325, în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare, iar a doua parte la cel de-al doilea Sinod Pan-creștin sau Ecumenic de la Constantinopol, ținut la anul 381.
Toate adevărurile de credință în fraze și propoziții
Crezul sau Simbolul de credință niceo-constantinopolitan, exprimând succint credința noastră, totalizează 12 articole, ușor de memorat. Aceste articole, în formularea pe care o avem și astăzi, s-au transmis mereu neschimbate în Biserica Ortodoxă a Răsăritului. Părinții sinodali nu au „inventat” Crezul atunci, în secolul al IV-lea, ci ei au studiat și au analizat toate aspectele învățăturilor dogmatice din Crezul fiecărei mari Biserici locale și au formulat, sintetic, toate adevărurile de credință în fraze și propoziții, astfel încât să rezulte o expunere scurtă, axiomatică, ușor de folosit în planul catehetic, misionar, liturgic, dogmatic și apologetic.
Părinții sinodali au reușit, cu vegherea și asistența Duhului Sfânt, să redea claritatea teologiei creștine, vizavi de cumplita erezie subordinaționistă a lui Arie din Alexandria, vizând relația din veci dintre Tatăl și Fiul, precum și vizavi de vicleana cugetare a lui Macedonie, îndreptată împotriva Duhului Sfânt.
Astfel, Părinții sinodali au izbutit să evite capcanele cugetării logice, dar pământești, limitate, ale ereziarhilor și să se mențină la nivelul ceresc al spiritualității creștine din epoca Evangheliștilor, a Sf. Apostoli, a apologeților și a Sfinților Părinți.
Lunecarea spre o aparentă logică filosofică – fie ea platonică sau aristotelică – ar fi fost fatală pentru păstrarea autenticității adevărului creștin revelat, în Sfânta Biserică.
Crezul nostru, cel creștin ortodox sau niceo-constantinopolitan, este Revelația pe scurt sau Scriptura pe scurt, mai întâi a Vechiului Testament, sintetizat magistral în cel dintâi articol: „Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”.
(pr. prof. dr. Alexandru I. STAN)