Artistul plastic sucevean Cătălin Alexandru Chifan participă cu câteva lucrări de grafică la realizarea unei mari instalații vizuale care va fi prezentată, pe data de 24 septembrie a.c., la festivitatea de deschidere a Siena Art Institute, din Italia.
Instalația vizuală de la institutul fondat de miliardarul Paul Getty IIIca “pol de excelență pentru formare artistică” va reuni, sub genericul “Drawing Connections”, mii de lucrări (desene, picturi, fotografii, lucrări textile, grafică digitală, asamblaje cu componente electronice, cu dimensiunile de 10 x 15 cm), realizate de circa 1000 de artiști din peste 50 de țări ale lumii.
Toate lucrările expuse vor intra în patrimoniul bibliotecii institutului pentru a sluji ca material didactic pentru studenți.