Drame proaspete, dar și speranțe



Sfârșitul săptămânii trecute a fost marcat de noi eșecuri, unele de-a dreptul dureroase atât pentru sportivi cât și (sau mai ales) pentru suporteri. Pentru noi, sucevenii, marea înfrângere a fotbaliștilor a trecut aproape neobservată, înscriindu-se deja în nota obișnuită. Nici măcar sosirea lui Silviu Stănescu pe post de secund nu a produs minunea. Ne-am obișnuit deja cu procedura: echipa merge cât merge, apoi, dintr-o dată, începe să dea rateuri, după care clachează definitiv. Urmarea? Se schimbă antrenorul, ca întotdeauna, singurul vinovat. Fericiți de “reabilitare” fotbaliștii mai bifează un cap căzut, se angajează ca sub comanda noului venit să “dea totul” să „lupte pentru culorile clubului” și, ca realizare supremă, să evite retrogradarea. De regulă, ies cam toate, mai puțin ultima. Exact ca în ciclul olimpic, tot de 4 ani, ca și cel electoral, în 2009 putem retrograda, numai bine ca în 2010 să avem de unde promova, apoi în 2011 mai cădem odată și, întocmai și la timp, 2012 va aduce o dublă victorie: în alegeri și în bătălia pentru un nou loc sub soarele Diviziei B. Timp în care se pot schimba, cu aceeași ritmicitate, cam doi antrenori pe an: neapărat cei care vor și pot face performanță. Pentru a o și realiza, mai trebuie rezolvate doar două amănunte: sponsorii, care sunt minunați, numai că lipsesc cu desăvârșire, precum și fotbaliștii. Restul avem! …Dar vorbeam de drame, nu de glume. Handbaliștii au pierdut la Bologna, după ce la pauză conduceam cu 14-13. Dacă nu mă înșel, la fel au condus și pe Steaua, de unde concluzia că în handbal cel mai periculos scor e 14-13! Cred însă că returul ne va aduce bucuria calificării, fiindcă la echipa asta chiar puteam vorbi de valoare și seriozitate.
Rugby-ul agonizează și el, pregătindu-ne parcă psihologic pentru momentul retrogradării, ultima înfrângere, 0-20 cu Olimpia, fixându-ne pe un penultim loc absolut neverosimil. Poate că totuși în play-off ne putem salva.
Se mișcă, în schimb, voleiul. Am stat de vorbă în ultima vreme atât cu Lulu Pancu cât și cu doctorul Căldare, oamenii care se confundă cu voleiul. Ambii spun același lucru: că dacă nu anul ăsta, atunci sigur la anul vom promova. E vorba de an competițional, desigur. Dar eu cred că a venit vremea. Dacă Doctorul le-ar împrumuta băieților puțin din tinerețea sa veșnică, treaba e ca și făcută.



Recomandări

Cockteil…cu amor, umor și poezie. România, de ieri, de azi…(1)