Dramaturgul Matei Vișniec a revenit la liceul pe care l-a absolvit, Colegiul „Regele Ferdinand I” Rădăuți

Matei Vișniec a revenit la liceul pe care l-a absolvit, Colegiul „Regele Ferdinand I” Rădăuți

Ziua de 7 octombrie 2025 a fost una deosebită pentru elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Regele Ferdinand I” Rădăuți, care au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Matei Vișniec, dramaturg, poet, romancier și jurnalist de renume internațional și, nu în ultimul rând, absolvent al acestui liceu.

„Întâlnirea a fost una plină de emoție și inspirație, marcând o reîntoarcere simbolică a scriitorului la locul unde a început drumul său literar. Într-o atmosferă caldă, în cabinetul ce-i poartă numele, domnul Vișniec a rememorat anii de liceu petrecuți la Rădăuți, evocând profesorii care i-au îndrumat pașii și primele încercări literare în revista liceului, <Lumina>”, au transmis reprezentanții Colegiul „Regele Ferdinand I” Rădăuți.

Autorul a primit de la directorul școlii, Mihaela Moisuc, placheta comemorativă ,,120 de ani de existență, tradiție și competență” a liceului.

Catedra de limba și literatura română, prin prof. Teleagă Ancuța, Popa Anna și Bândiul Ionela Mihaela, a organizat câteva momente artistice deosebite: o adaptare teatrală cu titlul ,,Așteptând cuvântul potrivit”, în rolurile principale fiind elevii Bădeliță Beatris, Hînțar Ryan, Sbiera Beatris, Robu Andreea, actul teatral ,,Excelența Sa” – interpretat de elevul Botezat Robert – și o secvență lirică realizată de Ionesi Ruben.

Dramaturgul Matei Vișniec a revenit la liceul pe care l-a absolvit, Colegiul „Regele Ferdinand I” Rădăuți
Dramaturgul Matei Vișniec a revenit la liceul pe care l-a absolvit, Colegiul „Regele Ferdinand I” Rădăuți

Elevul Bernat Matei a creionat portretul artistului, iar filologii de la Clubul de Media au adresat întrebări despre inspirație, teatrul absurdului, libertate de expresie și rolul culturii în societatea contemporană, primind răspunsuri sincere, adesea însoțite de reflecții profunde și sfaturi prețioase.

Profesorii participanți au subliniat importanța acestui moment pentru comunitatea școlii: întâlnirea cu un fost elev devenit personalitate culturală importantă reprezintă o sursă de mândrie și motivație pentru generațiile actuale.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe și fotografii, însemnări în cartea de onoare a liceului, dar și cu promisiunea lui Matei Vișniec de a reveni la liceul drag al tinereții sale.

Prin prezența sa, dramaturgul a reamintit tuturor că rădăcinile unei cariere mari se află adesea în locuri simple, dar pline de suflet – precum liceul care i-a format visurile și că ,,trebuie să rezistăm prin cultură”.

Recomandări

Primul hram al Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa în mănăstirea închinată lor în localitatea Vadu Negrilesei

1 Decembrie – Lecția de istorie care unește generații la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni