Drama unei familii care a pierdut un copil, folosită pe rețele sociale pentru a acuza medicii din Urgențele Spitalului Clinic din Suceava

Spitalul Clinic de Urgență din Suceava
Spitalul Clinic de Urgență din Suceava

Drama unei familii din apropierea municipiului Suceava, care a pierdut un copil cu care s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, la finalul anului trecut, este folosită pe rețele sociale pentru a acuza medicii că nu și-au făcut treaba. Astfel, o persoană a afirmat pe o platformă socială că „pe 30 decembrie un copil de 14 ani moare pe hol in urgențe, pentru că nu a fost considerat urgență având o tensiune foarte mare și în evidență cu probleme!! Trimis acasă cu o zi înainte și a doua zi el se simțea rău, dus din nou la spital, unde a murit, dar nimeni nu vorbește!!”.
Întrebat în legătură cu acest caz, purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Dan Teodorovici, el însuși medic urgentist, a declarat că este vorba despre un copil cu o malformație a inimii, care în iunie 2023 a avut programare la Iași, la Institutul de Boli Cardiovasculare, pentru corectarea problemei cardiace printr-o operație pe cord, dar familia nu l-a dus. La sfârșitul anului trecut, copilul a venit la UPU Suceava cu dureri toracice și vărsături. „Pe 30 decembrie colegii de la UPU Pediatrie au vrut să-l trimită la Spitalul „Sf. Maria” din Iași, dar acolo nu aveau linie de gardă pe cardiologie și s-a vorbit la Tg. Mureș. S-au zbătut medicii noștri din UPU de la pediatrie și au obținut aviz de transfer în ziua respectivă, dar părinții au refuzat transferul. Au semnat că își asumă inclusiv decesul. Apoi au venit cu copilul înapoi, că era mai rău. A doua oară a venit inițial cu sora mai mare, apoi a venit și mama și ziceau ca tot nu vor merge la Tg. Mureș. Insistau să se facă ceva aici”, a precizat dr. Teodorovici.
Medicul a mai spus că dacă familia ar fi acceptat transferul copilului la clinica de specialitate din Târgu Mureș, cel mai probabil acesta s-ar fi făcut cu elicopterul SMURD. Atunci când elicopterul de salvare este disponibil medicii suceveni preferă această variantă de transfer interclinic pentru ca ambulanțele cu medic să rămână în județ. Până când heliportul de pe terasa spitalului din Suceava va fi operațional și județul va avea propriul elicopter, din punct de vedere al procedurilor un transfer cu ambulanța durează aproximativ tot atât ca unul cu elicopterul venit de la Iași la aeroportul Salcea, unde pacientul trebuie să ajungă de la spital cu ambulanța.

Recomandări

Andreea Anița, internată la Spitalul Colțea din București după ce medicii au descoperit o infecție severă

Andreea Anița, internată la Spitalul Colțea din București, după ce medicii au descoperit o infecție severă
Andreea Anița, internată la Spitalul Colțea din București, după ce medicii au descoperit o infecție severă

Tineri medici cu specializare în cardiologie, urgență, urologie și ATI, recrutați de Spitalul Clinic din Suceava

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță