Dăruit de Ilie și Ștefan Voievozi, în 24 februarie 1437, lui Șteful Jumătate, împreună cu satele Vășcăuți pe Siret, Mușineț și Batcouți, satul „Dragoșani”, menționat și în 1623, „pe din sus de târgul Siretului”, este cumpărat, pe un sfert, în 20 iunie 1673, de Ștefan Petriceicu Vodă pentru a o dărui ctitoriei sale, mănăstirea Sf. Onufrei, cu 80 galbeni, de la Nacul Volcinschi, care, la rândul lui, o cumpărase de la Costin, Nicolae și Paraschiva Carașinul.
Unit, în perioada Bucovinei istorice, cu satul Sf. Onufrie, Drăgușeni de lângă Siret a devenit, încet-încet, un cătun al cartierului siretean Mănăstioara (fostul Sf. Onufrie).
DUBĂUȚ. Aflat în stânga Prutului, în vecinătatea satelor Hlinița, Zeleneu, Revacăuți, Berhomete și Lujan, „Dubovățul” a fost întărit, împreună cu Ciortoria și Oșilibul, de Ștefan cel Mare, în 2 noiembrie 1464, lui Andreico Ciortorâischi, fiul lui Nemircea Ciortorâischi (lituanianul Nemirski, amestecat în disputele dintre Ilie și Ștefan, feciorii lui Alexandru cel Bun.
În 10 martie 1591, Petru Șchiopu întărea satul Dubovăț lui Pepele diac, fost cămăraș. Dubovăț, „peste apa Prutului, cu un vad de moară pe pârâul Sipenițului”, și el ascultător, odinioară de Sipeniț, era loc pustiu, iar Pepele era recompensat „pentru că a făcut bine visteriei noastre, ajutând-o cu 15.000 bani turcești, fiind Turcii răi cu noi, și a dat banii aceștia Turcilor pentru ajutorul țării noastre Moldova”.
În 8 aprilie 1617, Radu Mihnea Vodă avea să întărească satul Dubăuți lui Necoară Prăjescul, fost vistiernic.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Dubovăț, moșie a vistiernicului Ioniță Sturza, „47 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Andrei și Ion, 1 dascăl, Andrei, 8 văduve, Gafița, Cârstina, Anița Dumintiasă, Nastasia, Maria, Anița Andriasă, Catrina și Lupa, 1 jidov, Mendel, 3 case pustii și 32 birnici, adică: Iacob Deliiciuc, Neculai Costașco, Ștefan Țiruc, Pelachii sin Coștaș, Andrei Arcepciuc, Andrei Bucovei, Vasile Costașciuc, Nechita Hodovaneț, Dumitrașco Todoriciuc, Ștefan Hodovaneț, Vasile Vasalenciuc, Fodor Sorocopud, Vasile Sorocopud, Toader Sorocopud, Acsintii Furluciuc, Iacob Coztașuc, Andrieș Tofan, Ion Geluta, Simion Sodco, Anton Andrabura, Vasile Rusnak, Hrihor Șcavco, Vasile zet lui Arhip, Toma Focioc, Gavril Rusnak, Alecsandru Țopa, Toader zet Coștaș, Matei sin Stasii, Hrihor Vasilescu, Iacob Tumac, Petro Pirinchic și Ion Sorocopud.
În 1774, satul avea 36 familii țărănești, iar în 1784 – 94 familii.
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Dubăuț, construită în 1785, aflată, în 1843, sub patronatul lui Simion von Simonovicz, în avea preot administrator pe Theodor Nosievici, parohia având 872 credincioși ortodocși. În 1876, patron al bisericii era Iakob von Szymonovicz (!), preot fiind Grigorie Lipețchi, cel care păstorea peste 1.011 suflete. În 1907, patron era același Iakob, dar „von Szymonowicz”, paroh fiind Ilarion Kadeszczuk, născut în 1865, preot din 1893, paroh din 1897, iar cantor, din 1900, Emanuil Rusnak, născut în 1864.
Din 1856, funcționa, la Dubăuț, o școală cu trei clase[2].
În 1890, comuna Dubăuț avea 1.105 locuitori. Nicolai Rusnac era primar, Leon de Vlad era paroh, Emanuil Rusnac era cantor bisericesc, iar Onufrei Iliuc (socrul cărturarului Alexandru Bocănețu), învățător.
În 1910, 9 din 10 săteni vorbeau limba ucraineană.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 417
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 24, 1876 p. 79, 1907 p. 104