Dragostea îndelung rabdă…

Scopul poruncilor Domnului este să elibereze mintea de neînfrânare și ură, și s-o ducă la iubirea față de Acela și de aproapele. Din această iubire îndoită se naște lumina cunoașterii duhovnicești practice.
* Dacă “iubirea este împlinirea legii lui Dumnezeu” (Romani 13, 10), cel care ține minte răul față de fratele său, și urzește planuri viclene împotriva lui, și-l blesteamă și se bucură pentru orice cădere a lui, oare nu încalcă poruncile lui Dumnezeu și nu este vrednic de iadul veșnic?
* Dacă “iubirea nu face rău aproapelui,” (Romani 13, 10) cel care-l invidiază pe fratele și se întristează pentru înaintarea lui duhovnicească și se străduiește cu ironii să-i întineze demnitatea, sau să-l atragă spre un obicei rău, acest om nu se înstrăinează oare pe sine de iubire, și nu se face vinovat de osânda veșnică?
* Hristos nu vrea să ai împotriva vreunui om ură, sau tristețe, sau mânie, sau ținere de minte a răului, în orice chip, și pentru orice lucru trecător. Și aceasta o propovăduiesc pretutindeni cele patru Evanghelii.
* Cel care vede chiar urmă de ură în inima lui față de orice om și față de orice greșeală a lui, acesta nu-L iubește deloc pe Dumnezeu. Pentru că iubirea față de Dumnezeu nu îngăduie deloc ura împotriva aproapelui.
* Să nu spui “nu-l urăsc pe fratele meu” în momentul în care nu vrei să-ți amintești de el. Ascultă ce zice profetul Moise: “să nu dușmănești pe fratele tău în inima ta, dar să mustri pe aproapele tău, ca să nu porți păcatul lui” (Levitic 19,17).
* Tristețea este strâns legată de ținerea de minte a răului. Deci, când mintea cugetă la persoana fratelui tău și simte tristețe, este vădit că-i ține răutate, căci “căile celor care țin minte răul duc la moarte duhovnicească” (Pilde 12, 28) pentru că “fiecare dintre cei care țin minte răul, este călcător al Legii” (Pilde 21,24).
* La vreme de liniște, să nu-ți amintești de cele pe care ți le-a spus fratele, când te-a necăjit, fie în față, fie a spus altuia, și ai auzit după aceea, ca să nu cazi în patima ținerii de minte a răului.
* Când vorbești cu ceilalți, ia seama ca nu cumva din pricina tristeții pe care o ții încă ascunsă înlăuntrul tău, să te prefaci în laudele tale pentru fratele, amestecând fără să-ți dai seama osânda în cuvintele tale. Să folosești în vorbirile tale lauda curată pentru fratele, și să te rogi sincer pentru acesta, ca și cum te-ai ruga pentru tine. Astfel, foarte curând te vei elibera de ura cea josnică.
* Să nu-l amesteci pe fratele tău în bănuielile tale, ca să nu se întâmple să-ți răspundă și acela la fel și, astfel, amândoi să vă pierdeți iubirea. Dacă fratele a greșit, arată-i greșeala cu îndrăzneală și iubire, ca să risipești astfel pricina întristării, și să vă izbăviți de tulburare și tristețe.
* Cineva te-a blestemat? Să nu-l urăști pe acesta, ci hula și demonii care l-au făcut să blesteme. Dacă îl urăști însă pe cel care te-a blestemat, îl urăști pe om, și așa încalci porunca iubirii. Ceea ce a făcut acela cu cuvântul, tu faci cu fapta. Dacă acum ții porunca, arată-i iubirea ta și, pe cât poți, ajută-l să se izbăvească de rău.
* Nu poate un suflet rațional, care nutrește ură față de un om, să se împace cu Dumnezeu, Care a dat poruncile. Pentru că acolo ne spune: “Dacă nu iertați greșalele semenilor voștri, nici Părintele vostru ceresc nu vă va ierta vouă greșalele!” (Matei 6,15).
* Dacă vrei să nu cazi din iubirea lui Dumnezeu, nu-l lăsa pe fratele tău să doarmă întristat pe tine, și tu să te culci supărat pe el. Mergi, împacă-te cu fratele tău, și atunci adu-I lui Hristos darul iubirii tale, cu conștiință curată și rugăciune fierbinte.
* Cercetează-ți conștiința cu acrivie, ca nu cumva din pricina ta, fratele tău să nu fie împăcat cu tine. Nu disprețui conștiința care știe gândurile tale ascunse, pentru că astfel ea îți va pune piedică la vremea rugăciunii, și te va osândi în ceasul morții tale.
* Să nu lași urechile tale să asculte cuvintele unuia care grăiește de rău, nici cuvintele tale să nu ajungă la urechile celui care iubește osândirea, vorbind sau ascultând cu mulțumire ceva împotriva semenului tău, ca să nu pierzi iubirea dumnezeiască și să te afli lipsit de viața veșnică.
(de Sfântul Maxim Mărturisitorul)