„Dragostea cu care au fost făcute faptele”

„Și le zicea: Luați seama la ce auziți: Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura; iar vouă celor ce ascultați, vi se va da și vă va prisosi. Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are, și ce are i se va lua. Și zicea: Așa este împărăția lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânța în pământ, Și doarme și se scoală, noaptea și ziua, și sămânța răsare și crește, cum nu știe el. Pământul rodește de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerișul. Și zicea: Cum vom asemăna împărăția lui Dumnezeu, sau în ce pildă o vom închipui? Cu grăuntele de muștar care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate semințele de pe pământ; Dar, după ce s-a semănat, crește și se face mai mare decât toate legumele și face ramuri mari, încât sub umbra lui pot să sălășluiască păsările cerului. Și cu multe pilde ca acestea le grăia cuvântul după cum puteau să înțeleagă. Iar fără pildă nu le grăia; și ucenicilor Săi le lămurea toate, deosebi.” (Marcu 4, 24-34)
Parcurgând capitolul al IV-lea din Evanghelia după Marcu, putem observa felul cum Domnul Iisus Hristos Îi învăța pe cei de atunci; le vorbea în pilde despre Împărăția lui Dumnezeu. În parabolele rostite, Domnul Hristos a amintit despre semănător, despre semănat, despre pământul cel bun, despre creștere, rodire și rod. El a asemănat pe Dumnezeu cu un semănător, iar Cuvântul lui Dumnezeu, cu sămânța cea bună; ogorul arat și grăpat este sufletul omului; rodele bobului de grâu sunt faptele cele bune și înălțătoare. Ne putem imagina acest tablou: când Domnul Hristos rostea divinele-I învățături, era înconjurat de mulțimile dornice să-L asculte și să ia aminte la cele ce Fiul lui Dumnezeu Îi învăța. În mai multe rânduri Mântuitorul privind la cei din juru-I a spus: „cine are urechi de auzit, să audă”! Una este doar să auzi, și altceva este să asculți și să iei aminte. Sfântul Vasile cel Mare așa ne învață: „Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute faptele”.
(Pr. Dumitru Păduraru, sursa: Ziarul Lumina)