La Vatra Dornei, Serbările Zăpezii, îndrăgite de mii și mii de oameni, care se adună acolo din toate colțurile țării, pentru a se bucura de zăpadă, sporturi de iarnă, distracție pe cinste și nu în ultimul rând de mâncare bună și servicii de calitate, stau în acest an sub semnul dragostei.
Primul weekend al manifestărilor organizate pentru cea de-a 32-a ediție a Serbărilor Zăpezii a atras mii de îndrăgostiți de toate vârstele, care au sărbătorit Ziua Îndrăgostiților, în varianta internațională – Valentine’s Day, pe pârtiile de schi, săniuș și de tubbing, în vreme ce seara s-au distrat pe cinste în compania îndrăgiților artiști de la Compact, Hara și Adda.
Următorul weekend, în care pe scenă vor urca Michael Star și Cosmina, Alina Eremia, Odyssey și Cabron, va fi de asemeni marcat de iubire, fiind foarte aproape de o altă sărbătoare a îndrăgostiților, de data aceasta 100% românească – Dragobetele.
Zăpadă, muzică bună și vreme minunată
Cei care au ales să își petreacă finele săptămânii la Vatra Dornei au avut toate motivele să se bucure de alegerea făcută.
Vremea s-a dovedit mai mult decât potrivită, soarele surâzându-le din plin celor veniți acolo la distracție și la relaxare, dar fără a afecta stratul gros de zăpadă.
Schiorii, snow-surferii și cei care au preferat plimbările prin natură au avut parte de zile de iarnă senine, în pauzele dintre cursele pe pârtii oprindu-se pe margine pentru a se bucura de razele mângâietoare ale soarelui.
Toate pârtiile de schi din Dorna – „Parc”, cu o lungime de 1.400 de metri, „Telescaun”, de 3.000 de metri, și „Veverița”, de 800 de metri – au fost la mare căutare, schiori de toate vârstele vânzolindu-se în toate direcțiile, „zburând” pe crestele și poalele înzăpezite ale dealurilor, muzica ce răsuna contribuind la sentimentul general de bucurie, fericire, ducându-te cu gândul la o stațiune de schi austriacă.
Numărul mare al celor care au venit să se distreze acolo, indiferent dacă practică sau nu sporturile de iarnă, era vizibil nu doar pe pârtii, ci și în forfota de pe străzi ori în mulțimea de turiști dornici să urce cu telescaunul pe Dealul Negru, unii temerari avântându-se să schieze și pe pantele acestuia, deși nu au statut de pârtie autorizată.
Chiar dacă numărul turiștilor a fost foarte mare, pe nici una dintre pârtiile de schi nu s-au petrecut incidente regretabile, măsurile de siguranță luate și sfaturile instructorilor de schi dovedindu-se a fi valoroase.
Distracție în noapte, alături de Compact, Adda și Hara
Buna dispoziție a turiștilor veniți la Vatra Dornei a fost asigurată și de spectacolele artistice pregătite de organizatori, adică Primăria Vatra Dornei împreună cu Consiliul Local. Vineri seara, pe scena amenajată în spatele Cazinoului din Vatra Dornei au urcat Michael Star și Cosmina, în vreme ce sâmbătă, în fața miilor de spectatori s-au aflat membrii legendarei trupe rock Compact.
„Suntem o trupă binecuvântată, pentru că după 35 de ani avem prieteni care se bucură să cânte alături de noi”, le-a spus Paul Ciuci, solistul vocal, miilor de oameni care au cântat împreună cu el melodii celebre precum „Cântec pentru prieteni”, „Stai cu mine”, dar și cea mai nouă melodie a lor, „Am curaj”.
Înainte de apariția pe scenă a celor de la Compact, primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș, a premiat câștigătorii concursului de schi&snowboard care a avut loc în aceeași zi, cu câteva ore înainte.
Una dintre cele mai îndrăgite soliste ale momentului, Adda, a fermecat publicul cu vocea sa, melodia „Nu plânge, Ană” fiind cântată de două ori, la cererea publicului, care a impresionat-o până la lacrimi pe cântăreață, prin dedicarea cu care a cântat alături de ea.
Cireașa de pe tort s-a dovedit a fi trupa Hara, care a revenit în forță la Serbările Zăpezii după o absență de trei ani, cântând cu foc, de a încins publicul, unii formând hore mari, de zeci de oameni, în fața scenei.
Un nou weekend plin de evenimente plăcute se anunță a fi și la finele acestei săptămâni, când iubitorii sporturilor de iarnă sunt așteptați în număr mare la Serbările Zăpezii în frumosul ținut al Dornelor.