DRAGOMIRNA. Pe locul unor vechi seliști pustii, precum Ungurașii și Dragomireștii, exista, în 24 februarie 1587, satul Dragomirești și „locul pustiu Ungurașii”, întărite, de Petru Șchiopul Vodă, diacului Ilie Crimcovici („fiul Crimcoaiei din Suceava).
În 16 septembrie 1761, la jeluirea stareței din Pătrăuți, s-a făcut hotarnica între Pătrăuți și Dragomirești: colțul pădurii dinspre Dragomirești, drumul mare, Poiana Comăndașului.
Satul Dragomirești a fost dăruit mănăstirii Dragomirna de ctitorul ei, Anastasie Crimca, dar uricele cele vechi au fost arse de cazacii lui Timuș Chmielnicki.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Mitoc, sat cu salvogvardia preînălțatului Graf, fără alte precizări, „123 – toată suma caselor”, însemnând 37 scutelnici vechi ai mănăstirii Dragomirna, 21 țigani, 1 dascăl, 3 popi, 2 nevolnici, 3 femei sărace și 56 scutelnici mănăstirești cu salvogvardie.
În 1775, mitocul Mănăstirii Dragomirna, mitocul cuprinzând satele Dragomirești și Rușciori, tăiat în două de linia de hotar, din Ocolul Mijlociu, avea 4 popi și 81 țărani.
În 20 august 1795, Catrina Macri, care devenise stăpână peste jumătate de sat și moșie, dăruiește acea jumătate din Dragomirești nepotului său, Ioniță Bașotă.
În 1843, biserica Adormirea Maicii Domnului din Mitoc, înălțată între anii 1820-1825 și dotată cu un nou iconostas în 1849, avea 1.357 enoriași, paroh fiind Vasile Grigorovici. În 1876, numărul enoriașilor ajunsese la 2.136, paroh fiind Ștefan Comoroșan. În 1907, paroh era Nicolae Totoescul, născut în 1844, preot din 1874, paroh din 1889, iar cantor, angajat din 1905, Dimitrie BUCATAR, născut în 1864.
Din 1864 funcționa, la Mitoc, o școală cu 5 clase[2].
La Mitocul Dragomirnei s-au născut Silvestru Morariu-Andrievici (29 noiembrie 1818), teologul Ștefan Saghin (6 decembrie 1860), pictorul Ioan COCLICI (19 mai 1909) și coregraful Viorel Vatamaniuc (17 noiembrie 1932).
„Un sat de Români e presărat înaintea mănăstirii Dragomirna, care ni arată, în marginea unei rariști de brazi întunecați, turnul cel mare de la poartă, căruia i s-a tuflit peste cap, în vremile noastre, o mare căciulă de tablă, și biserica, din care se deosebește turnulețul subțiratec și un coperiș roș ca o cămașă de Lipovan. Satul nu are nici o însemnătate; în el locuiesc mulți urmași ai Țiganilor de altă dată ai mănăstirii. Țigani de casă și de vatră, așezați pe loc”[3].
DRĂGOIEȘTI. Satul poartă numele ctitorului său, Drăgoi cel Bătrân, deși se revendică, destul de timid, din Drăgoi Viteazul, amintit la curtea lui Petru Mușat, drept „Draguy Marscalus”, vornic de Tulova, dar care își avea curțile la Drăgoiești, în 6 mai 1389.
Satul în sine este atestat documentar abia în 3 decembrie 1462, când, pentru că se pierduseră uricele lui Drăgoi Viteazul pentru satele Drăgoiești, Lucăcești, Botești și Căcăceani, Ștefan cel Mare întărește aceste moșii lui Lațco, ginerele lui Romașco și, deci, nepotul lui Drăgoi Viteazul. De la Lațco, moșia trece la Vasutca, sora lui, jupâneasa lui Stanciul aurarul, care obține uric în 24 septembrie 1498.
În 5 aprilie 1558, nepoții Vasutcăi și ai lui Stanciu aurarul, monahul Teodosie și sora lui, Odochița (copiii lui Drăgoi, feciorul Vasutcăi), dăruiesc mănăstirii Voroneț „un sat, anume Drăgoești, după uricele de întărire pe care le-a avut moașa (N.N.: în sensul de bunică) lor, Vasutca, precum și satele Lucăcești, Botești și Căcăceani.
Recensământul lui Rumeanțev[4], din 1772-1773, înregistrează la Drăgoeștii, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „53 – toată suma caselor”, însemnând 47 panțiri isprăvnicești, 3 popi, 2 femei sărace și 1 casă pustie.
În 1774, satul Drăgoiești avea 47 familii țărănești, iar în 1775 – 1 popă și 48 țărani, dintre aceștia 10 fiind emigranți transilvăneni, stabiliți la Drăgoiești între anii 1756-1773: Mihai Cosuț (din Argalia), Ion Ungurean (Lumpert), Costin Olariu (Chintelnic), Vasile Moroșan (Chișfalău), Vasile Iosop (Chintelnic), Dragoș Vască (Sf. Ioan), Ștefan Ungurean (Lumpert), Ion Eremie (Uifalău) și Mihai Horvat (Chintelnic).
În 1778, se mai stabilesc la Drăgoiești încă 10 familii de emigranți ardeleni, Ion Rusu (Chintelnic), Grigore Someșan (Vinda), Gavril și Iacob Sabadiș (Bungard), Dumitru și Ion Nițan (Archid), Grigoraș Buzian (Sf. Ioan), Grigore Moroșan (Bungard), Ion Nimigean (Rus, Cluj), Tudor Popa (Varviț, Cluj) și Gligore Băețan (Șintereag pe Someș).
În 1784, satul Drăgoiești avea 61 familii.
În 1843, biserica Nașterea Maicii Domnului din Drăgoiești, construită între anii 1816-1818, dotată cu un nou iconostas în 1829, care deservea și „Joseph Falva” (Vorniceni), avea 1.049 enoriași, paroh fiind Constantin Vorobchievici. În 1876, paroh era Petru de Androhovici, numărul credincioșilor ortodocși ajungând la 1.683. În 1907, paroh era Gavriil Boca, născut în 1877, preot din 1905, iar cantor, din 1900, Ilie Petroaia, născut în 1866.
În Drăgoiești funcționa, din 1871, o școală cu 6 clase[5].
În 1890, comuna Drăgoiești avea 1.734 locuitori. Primar era George Cepoi, paroh – Atanasie Procopovici, cantor bisericesc – Ilie Petroaia, iar învățător – Leon Vasilovici.
Eroul Bucovinei Vasile Popescu din Drăgoiești a căzut, la Valea Spinului, în Argeș, în ziua de 1 Noiembrie 1916, el fiind combatant al Regimentului 54 Infanterie al Armatei Române.
La Drăgoiești s-au născut pictorii Gheorghe Brădățeanu (9 mai 1929) și Constantin Butoi (17 ianuarie 1955).
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 352
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 48, 1876 p. 42, 1907 p. 156
[3] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, București 1905, p. 25
[4] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 346
[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 50, 1876 p. 53, 1907 p. 96