Pe 24 februarie, se sărbătorește Dragobetele. Numit și Năvalnicul, acesta este fiul babei Dochia și reprezintă simbolul iubirii, al frumuseții fizice, dar și al celei sufletești. Dacă în prezent Dragobetele a fost redeșteptat și recunoscut în orice colț al țării că o contrapondere a Sfântului Valentin, sărbătoarea este specifică zonei de sud a țării (Oltenia, Muntenia și parțial Dobrogea). Prieteniile care se leagă acum în mod public reprezintă primul pas către căsătorie. Băieții și fetele merg în pădure să culeagă primele flori, iar, la întoarcere, băieții fug după fete pentru a le săruta, de unde și expresia „Dragobetele sărută fetele”.
Tot de Dragobete, femeile consideră că au șansa redefinirii frumuseții lor. Ele se duc dimineață în zori în poieni neumblate, în locuri neatinse, pentru a culege ultimii fulgi de nea, „zăpada zânelor”. Femeile vor păstra apa peste ani, pentru a se spăla cu ea pe față și să devină mai frumoase sau să-și păstreze farmecul.
În Ardealul de sud–vest (de pildă, în zona Orăștiei) Dragobetelui îi corespunde sărbătoarea Popelnicului. Tinerele merg să culeagă plantă omonimă, cu ale cărei frunze își spală părul. Popelnicul se culege după un ritual prestabilit: fetele merg pe ascuns, nespălate și nemâncate, încă de la sfârșitul nopții. Ele lasă ca ofrandă pâine și oua sau pâine cu sare și culeg planta. Tinerii fac hore în câmp și, dacă vremea este frumoasă, merg să culeagă ghiocei.
Păsările adună materiale pentru a-și face cuib. Se spune că dacă o pasăre nu să împerecheat în aceasta zi, acest lucru nu va mai fi posibil și va umbla ciripind din loc în loc până când va muri. În alte variante, pasărea va rămâne fără pui până în ziua de Dragobete a anului următor. Orice lucru pentru casă început în această zi va merge bine. Sunt scuturate și așezate covoarele și celelalte țesături, pentru ca belșugul să se întoarcă. Nu se lucrează însă decât în casă, pentru a fi ferit de boli.
(Text: Sever Miu, surse: www.vacantesicalatorii.ro)
