Câmpulung Moldovenesc

„Dragobete în Bucovina”, spectacol caritabil la Colegiul „Dragoș Vodă”

„Dragobete în Bucovina”, spectacol caritabil la Colegiul „Dragoș Vodă” din Câmpulung
„Dragobete în Bucovina”, spectacol caritabil la Colegiul „Dragoș Vodă” din Câmpulung

Dragobetele, „zeul tânăr al Panteonului autohton, patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești”, a fost sărbătorit vineri, 22 februarie, de elevii Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, într-un spectacol caritabil denumit „Dragobete în Bucovina”, desfășurat în Aula „Alexandru Bogza”.
Alternanța probelor de concurs pentru alegerea „Bădiței Dragobete”, cu momentele artistice, a însuflețit spectatorii care au răsplătit participanții la concurs și artiștii cu vii aplauze.
Alcătuirea celei mai frumoase declarații de dragoste, etalarea ingenioasă a aptitudinilor în dans, cânt și actorie au fost probele care au pus la grea încercare concurenții. În ciuda dificultății probelor de concurs, aceștia au demonstrat că se pot descurca cu succes spre bucuria lor și plăcerea audienței. Juriul a premiat cea mai frumoasă declarație de dragoste, pe cel mai bun dansator, cel mai bun solist vocal, cel mai bun actor și, bineînțeles, pe “Bădița Dragobete”.
Tradiții bucovinene
Pe lângă mesajul bucuriei și dragostei, elevii au pus în evidență inegalabilele tradiții bucovinene, vechimea, eleganța, rafinamentul și bunul gust, contrastul și armonia desăvârșită a culorilor care dau valoare costumului popular, ritmicitatea și grația dansurilor bucovinene, sensibilitatea, căldura și umorul cântecelor noastre străvechi. Foarte apreciate și aplaudate au fost dansurile populare în interpretarea Ansamblului „Plaiurile Pojorâtei”, îndrumat de Gheorghe Străjer, și recitalul elevei Ioana Cotlarciuc.
Profesoara Mariana Boguș, care s-a aflat printre organizatorii evenimentului de Dragobete, a explicat că „Dragobetele nu este numai un prilej de a sărbători dragostea. Fiul asprei și capricioasei Babe Dochia, Dragobetele reprezintă principiul pozitiv al forțelor latente ale naturii, care se pregătesc să renască și să explodeze sub forma primăverii. În vechime, bătrânii respectau această sărbătoare drept o zi pentru combaterea frigurilor și a altor boli. În spiritul acestei tradiții, spectacolul a avut și un scop caritabil. O colegă încercată de o boală grea va beneficia de sprijin financiar pentru spitalizare”.
Expoziții
Din dorința promovării acelor meșteșuguri care se întâlnesc cu arta, precum încondeierea ouălor, sculptura, țesutul și cusutul, pictura, elevii au pregătit de Dragobete, în sălile Colegiului „Dragoș Vodă”, expoziții la care au fost prezentate covoare, prosoape, obiecte din gospodăria tradițională, podoabe, accesorii și obiecte handmade, desene, picturi, un loc aparte ocupându-l ouăle încondeiate.
Întreg programul de „Dragobete”, variat și complex, pe un scenariu alcătuit și prezentat de elevii Georgiana Roșca și Daniel Erhan, cu un decor și fotografii semnate de Andra Ana, s-a desfășurat cu sprijinul profesoarei Dorina Carp, directorul Colegiului Național „Dragoș Vodă”, și sub coordonarea profesorilor Mariana Boguș, Bogdan Faraon, a profesorilor diriginți Doina Duminică și Lăcrămioara Mișină, a elevilor claselor a XI-a B și a X-a F.

Recomandări

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Nemărginirea iertării dumnezeiești și micimea iertării omenești, aduse în atenția sucevenilor la Catedrala Arhiepiscopală