Ministrul Administrației Publice, Liviu Dragnea, consideră că asigurarea obligatorie a locuinței nu ar trebui aplicată în cazul locuințelor de tip B, din chirpici, deoarece persoanele care trăiesc în astfel de case sunt sărace, iar societățile de asigurări „nu fac coadă” pentru a le asigura.
Dragnea s-a declarat de acord cu prevederea legală ca locuințele de tip A, din zidărie, să nu primească despăgubire în cazul unor dezastre dacă nu sunt asigurate, dar a arătat că situația este cu totul alta în cazul caselor de chirpici.
„Locuințele de tip B sunt locuințe făcute din pământ, în care stau oameni amărâți. Eu nu cred că noi putem continua să menținem această prevedere legală, să obligăm o familie amărâtă sau un om singur foarte bătrân, care stă într-o casă de chirpici, să se mai și asigure, pentru că nu are bani. Eu sunt foarte curios câte societăți de asigurare au fost de acord să asigure o astfel de clădire. Societățile de asigurări nu fac coadă la poarta unui om care stă într-o astfel de casă, să asigure casa, pentru că despăgubirea pentru o astfel de casă este 10.000 euro”, a declarat Dragnea.
Vicepremierul a arătat că, din acest motiv, Guvernul a acordat ajutoare de urgență în bani sinistraților la inundații și nu despăgubiri directe în vederea reconstrucției caselor.
Dragnea a adăugat că va face lobby pentru schimbarea legislației în domeniu.
Prețul unei polițe pentru asigurarea obligatorie a locuinței este de 10 euro sau 20 de euro, în funcție de materialul din care este construită locuința, și asigură o despăgubire maximă de 10.000 de euro, respectiv 20.000 de euro.
Societatea care emite asigurarea obligatorie a locuințelor, PAID, a încheiat în luna august aproape 105.000 de polițe și a ajuns la un portofoliu de 421.707 contracte, în creștere cu 33,1% față de 31 iulie, pe fondul încheierii de parteneriate cu Allianz-Țiriac, Omniasig și Asirom.
Legea 260/2008 a asigurărilor obligatorii a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor a fost modificat odată cu intrarea în vigoare, la 27 iulie, a Legii 243/2013.
Conform noilor reglementări, toți proprietarii de locuințe au obligația de a încheia PAD – polița de asigurare obligatorie emisă de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), care oferă acoperire împotriva riscurilor catastrofice (cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor) în limita sumei asigurate de 20.000 sau 10.000 euro, în funcție de structura constructivă a locuinței asigurate.
Proprietarii care nu își asigură locuințele vor fi amendați de autoritățile locale cu până la 500 lei.
De asemenea, proprietarii neasigurați și afectați de unul din cele trei riscuri (cutremur, inundație, alunecare de teren) nu vor mai primi ajutoare de la autorități pentru refacerea gospodăriilor afectate.
Totodată, societățile de asigurare autorizate să preia riscuri de catastrofe naturale pot încheia – pentru aceste categorii de riscuri – asigurări facultative ale locuințelor numai pentru partea din suma asigurată ce excede suma asigurată obligatoriu prin PAD (10.000 sau 20.000 euro).
Fondul locativ național numără aproximativ 8,5 milioane de locuințe.