Dragnea: O să am o atitudine interesantă față de justiție, nu vorbim despre ea. Îl sprijin pe Cazanciuc



Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că o să aibă o atitudine foarte interesantă față de justiție, în sensul că nu trebuie să se vorbească despre ea, adăugând că îl susține pe ministrul Justiției Robert Cazanciuc, informează Mediafax.”O să am o atitudine foarte interesantă față de justiție, adică aș vrea să nu mai vorbim despre ea, pentru că foarte mulți vorbesc despre justiție, justiția trebuie să se întâmple și punct. Nu aș vrea să mai văd politicieni, pot vedea analiști, moderatori, este firesc pentru că presa este a patra putere în stat, dar ca un om politic să vină să-și dea cu părerea despre justiție, că justiția este bună sau rea. Justiția este una singură și face dreptate, unii care primesc sentințe nefavorabile sunt supărați, alții cu sentințe favorabile sunt bucuroși. Dar cu sentințele este ca și cu legile, pot fi legi care te supără, că ai o afacere sau altceva, dar pe care ești obligat să le respecți, așa este și cu justiția”, a spus Dragnea.



Recomandări

Avocatul mamei și fiicei care ar fi fost agresate de primarul Reziuc: „Vorbim despre două femei care au fost legate, lovite, sechestrate o noapte întreagă”

În prag de 2026: Despre căldura intenției și promisiunea unui nou început. Un mesaj de suflet din partea Echipei Olint

În prag de 2026: Despre căldura intenției și promisiunea unui nou început. Un mesaj de suflet din partea Echipei Olint
În prag de 2026: Despre căldura intenției și promisiunea unui nou început. Un mesaj de suflet din partea Echipei Olint