Dragnea, întrebat dacă a rămas repetent: Cu mai mulți colegi, cu unii cântam, am decis să mai stăm un an în plus în facultate



Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, întrebat dacă a rămas repetent, că a decis împreună cu mai mulți colegi “să prelungească” cu un an perioada de facultate, decizie pe care ar lua-o încă o dată, dacă ar fi în aceeași situație, scrie Mediafax.“Este foarte interesant că au început să fie scoși de la naftalină foarte mulți oameni. Eu am mai abordat subiectul acesta acum câțiva ani de zile, de câteva ori. În anul trei sau patru, mai mulți colegi, cu unii cântam în formații, cu alții aveam alte activități, am decis să mai prelungim cu un an. Decizie pe care am luat-o și dacă aș mai fi încă o dată în situația aia, aș mai lua aceeași decizie ca să mai stăm un an în plus acolo. A fost o întreagă istorie cu fugă de la examene, fugăriți prin curtea Institutului”, a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea, întrebat dacă a rămas repetent în facultate, așa cum a declarat ginerele lui Nicolae Ceaușescu, Mircea Oprean.



Recomandări

Discursul lui L. Dragnea: Abuzuri în justiție, dubla măsură a UE, multinaționalele și statul paralel

Premierul Victor Ponta și mai mulți miniștri, între care Dragnea și Dușa, la Focșani, de Ziua Unirii