Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, că Guvernul își menține decizia de a-și angaja răspunderea în fața Parlamentului în ceea ce privește proiectul descentralizării, el arătând că descentralizarea este un proiect major, care se ridică la nivelul angajării răspunderii unui guvern.
Întrebat dacă decizia de angajare a răspunderii Guvernului în ceea ce privește descentralizarea rămâne în vigoare, Dragnea a răspuns: „Da, nu s-a schimbat. Cred că este foarte greu, nici nu știu dacă putem să adoptăm o ordonnață și, pe circuitul normal, la Parlament, ar putea dura foarte mult”.
„Proiectul de descentralizare e un proiect major și cred că este de nivelul angajării răspunderii unui guvern. Deocamdată a rămas politic așa”, a adăugat Dragnea.