Propunere de „amnistie politică”

Dragnea cere liber la migrația primarilor și consilierilor locali



Aleșii locali ar putea să-și schimbe culoarea politică fără a mai risca să-și piardă mandatul, dacă propunerea avansată, ieri, la Suceava, de vicepremierul Liviu Dragnea va avea acceptul premierului Victor Ponta și va fi agreată de coaliția guvernamentală.
Vicepremierul Dragnea a declarat, ieri, la o întâlnire cu primari suceveni din toate formațiunile politice, că în ultima perioadă a primit foarte multe sesizări din țară referitoare la apariția unei anumite „instabilități administrative” generate de apariția/dispariția unor partide și formațiuni politice. Potrivit lui Dragnea, acest lucru ar bulversa funcționarea consiliilor locale și județene, pe de o parte pentru că opțiunile unor primari s-au schimbat de la ultimele alegeri până acum, iar pe de altă parte pentru că se reconfigurează majoritățile. Vicepremierul a declarat că se gândește „serios” dacă nu cumva ar trebui aplicat din nou modelul utilizat în 2006, la adoptarea legii care interzice migrația politică a aleșilor locali sub sancțiunea pierderii mandatului, când aceștia au avut la dispoziție o perioadă determinată de timp pentru a opta pentru o anume formațiune politică.
„Până la sfârșitul acestui an trebuie să ne mobilizăm exemplar pentru proiecte și ne interesează să nu avem sincope în consilii locale și consilii județene, cu blocaje în administrația locală. Îi voi propune premierului această variantă, ca aleșii locali să aibă din nou la dispoziție două săptămâni în care să opteze politic”, a declarat Dragnea.
Dragnea:„Nu pot sta indiferent la ceea ce se întâmplă, din cauza unor deontologi care sparg televizoarele”
Având în vedere că Liviu Dragnea a fost unul dintre cei mai înverșunați adversari declarați ai migrației politice în rândul aleșilor locali, susținând chiar extinderea măsurii de pierdere a mandatului și la parlamentari, el a fost întrebat de presă asupra acestei schimbări radicale de poziție.
„Nu susțin migrația politică, dar nici nu pot sta indiferent la ceea ce se întâmplă, din cauza unor deontologi care sparg televizoarele și nu știu ce se întâmplă în viața reală. Vorbim despre două săptămâni în care trebuie să se limpezească lucrurile. Nu vreau să fiu ipocrit, suntem în miezul unei migrații politice în fapt”, a răspuns Dragnea.
Acesta a mai spus că „scena politică s-a tulburat foarte mult” atât prin ruperea USL, când unii dintre cei care au candidat sub sigla Uniunii Social Liberale nu se mai regăsesc în actuala configurație politică, cât și prin apariția Alianței Creștin Liberale și a Partidului Liberal Reformator, precum și prin înscrierea candidatului PMP, Elena Udrea, în cursa alegerilor prezidențiale, cu susținerea președintelui Traian Băsescu.
Oficialul guvernamental a precizat că prin inițierea unei astfel de măsuri legislative nu se așteaptă la un aflux de primari și consilieri locali și județeni spre PSD, ci doar „la o clarificare a scenei politice”.
Întrebat ce modalitate legislativă apreciază că ar fi oportună pentru materializarea propunerii pe care intenționează să i-o prezinte prim-ministrului Victor Ponta, Dragnea a apreciat că s-ar putea face prin ordonanță de urgență a Guvernului, după aprobarea în coaliția guvernamentală, iar ca timp, după ce începe sesiunea parlamentară.



Recomandări

Primarul Bogdan Loghin se declară „om liber” și le transmite liberalilor că „mașinăriile politice nu sunt pentru influențarea adevărului”

Undă verde de la consilierii locali pentru construcția Facultății de Medicină în curtea Spitalului Clinic de Urgență din Suceava

Undă verde de la consilierii locali pentru construcția Facultății de Medicină în curtea Spitalului Clinic de Urgență din Suceava
Undă verde de la consilierii locali pentru construcția Facultății de Medicină în curtea Spitalului Clinic de Urgență din Suceava