Președintele PSD, Liviu Dragnea, a ajuns, miercuri, la instanța supremă, unde va fi audiat în calitate de inculpat în dosarul în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu și la fals intelectual în legătură cu angajarea fictivă la DGASPC Teleorman, scrie Mediafax.La intrare în sediul instanței supreme, Liviu Dragnea a fost întâmpinat de câțiva protestatari #Rezist.De asemenea, la ÎCCJ au fost mobilizați mai mulți jandarmi.Potrivit procurorilor, „în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, respectiv de președinte al organizației județene a unui partid politic, cu intenție, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman să își încalce atribuțiile de serviciu prin menținerea în funcție și implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiași instituții. În realitate cele două persoane și-au desfășurat activitatea la sediul organizației județene Teleorman a partidului politic al cărui președinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”.Astfel, precizează DNA, persoanele angajate formal au primit în total suma de 108.612 lei, sumă cu care Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal. Și fost soție a liderului PSD este judecată în această cauză.