Dragă fotbalistule…

Oricum te-ar chema, oriunde ai juca, bagă asta la cap: arbitrul poate fi ca și tine. Adică ca un om (sic). Poate avea toate calitățile tale, alea multe, dar și defectele. Deci poate fi și răzbunător. Tu poate îți închipui că îl intimidezi cu protestele tale, dar de fapt îl întorci împotriva ta și a echipei tale. Sigur că el ar trebui să fie „zen” și să considere că s-au șters toate jignirile tale cu un simplu cartonaș galben. Aproape niciodată nu se întâmplă așa. El te va pune la index și îți va arăta cu prima ocazie cine e șeful. Pentru că poate. Și uite așa, dragă fotbalistule, te ușurezi cu boltă și pe munca ta, și pe a colegilor tăi. Ceea ce îi dai tu unui om (deci și arbitrului, am stabilit deja), aia îți întoarce. Dacă vrei să te respecte, ghici ce-ar trebui să-i oferi. Sigur că vor fi situații în care vei fi „furat” (de fapt, recunoaște, de cele mai multe ori faci panaramă ca să-ți ascunzi propria greșeală sau neputința), dar chiar și atunci nu vei putea decât să înrăutățești lucrurile. De ce ai face asta, doar ca să-ți hrănești ego-ul ăla supradimensionat? Dragă fotbalistule, dacă nu pricepi toate astea, se poate folosi și un etalon pe care tu sigur îl prețuiești, deși rareori la adevărata lui valoare. Banul. Cartonșul galben încasat pentru proteste ar trebui să fie pentru tine un lux pe care să nu ți-l poți permite. Dacă aș fi antrenorul tău, l-ai plăti cu un procent însemnat din leafă. Începând de la 50.
Dragă fotbalistule, multe aș mai avea să îți spun. Dar tu ai deja un antrenor. S-ar putea să nu îți ajungă. Mai ia-ți unul. Un antrenor de viață, mai nou așa îi zice. Life coach. E plină piața. El (ea) te poate învăța și cum stă treaba cu arbitrul. Cu liberul arbitru.
PS Acest articol a fost inspirat de maniera în care se poate ruina un sezon, pornind de la două cartonașe galbene, primite pentru proteste, de doi jucători ai Petrolului, ulterior eliminați.