Dr. Raed Arafat: Noua Unitate de Primire a Urgențelor – SMURD de la Spitalul Suceava, ”un model de referință pentru UPU”

Dr. Raed Arafat, la UPU Suceava
Dr. Raed Arafat, la UPU Suceava

Noua Unitate de Primire a Urgențelor – SMURD de la Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava a fost apreciată de ministrul secretar de stat dr. Raed Arafat drept ”un model de referință pentru UPU”, afirmând că aici vor veni reprezentanți ai altor spitale din țară, să vadă ce s-a făcut ”și să preia modelul”. Dr. Arafat a felicitat conducerea spitalului, administrația județeană și locală pentru implicare și efortul susținut, ceea ce a făcut ca proiectul de modernizare a UPU-SMURD să se finalizeze în timp record: 6 luni de la momentul semnării contractului cu firma care a câștigat licitația de execuție.
De asemenea, Raed Arafat a mulțumit pentru titlul de ”Cetățean de Onoare al județului Suceava”, acordat săptămâna trecută de Consiliul Județean. ”Este primul județ care îmi dă cetățenie de onoare. Pentru mine este o onoare”, a spus șeful Departamentului de Urgență.
Unitatea de Primire a Urgențelor este deschisă publicului pentru vizitare până miercuri, la ora 24.00. De joi, UPU va fi deschis pentru pacienți.

Dr. Raed Arafat, la UPU Suceava
Dr. Raed Arafat, la UPU Suceava
Noua Unitate de Primire a Urgențelor - SMURD de la Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava

Recomandări

Trotuare-patinoar și oameni ajunși la Urgențe după căderi pe gheață, la primele ore ale dimineții, în municipiul Suceava

Avalanșă de pacienți la Urgențele spitalului din Suceava: în ultimele zile, la UPU s-a prezentat câte un pacient la fiecare 5 minute

Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pregătit să preia pacienți de la Spitalul de copii ”Sf. Maria” din Iași