Dr. Raed Arafat, către cadrele medicale nevaccinate: „Să-și amintească ce au avut la ei în spitale!”

Dr. Raed Arafat, la Campulung Moldovenesc
Dr. Raed Arafat, la Campulung Moldovenesc

Secretarul de stat dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, recomandă cadrelor medicale care, deși nu au o interdicție medicală, nu s-au vaccinat împotriva Covid-19, să-și amintească suferința provocată de pandemie, atât în rândul pacienților, cât și al personalului din spitale. „Să-și amintească ce au avut la ei în spitale pe perioada valurilor prin care am trecut. Am văzut suferință, am văzut oameni murind cu zile, oameni care puteau fi salvați, dacă aveam vaccinul mai devreme. Acum, când avem vaccinul, este ridicol să nu ne vaccinăm și apoi să ne mirăm de ce intrăm într-un nou val, de ce mor oamenii, de ce oamenii fac forme grave. Inclusiv personalul medical, care este cel mai expus. Ei lucrează în spital, lucrează printre pacienții care sunt pozitivi și riscul să se infecteze întotdeauna este mai mare”, a declarat dr. Arafat, la Câmpulung Moldovenesc.

Șeful DSU a afirmat că nu le poate spune cadrelor medicale „să citească medicină pentru că ei au făcut medicină”, dar consideră că acestea „totuși vor trebui să analizeze poziția lor, să se consulte cu specialiștii în domeniu, pentru că de multe ori cadrele care refuză nu sunt din domeniul bolilor infecțioase, epidemiologie, virusologie”. „Să se consulte cu colegii lor, care știu foarte bine ce înseamnă vaccinul”, este recomandarea doctorului Arafat. Întrebat dacă responsabilii din domeniul sănătății au în vedere posibilitatea ca vaccinarea anticovid să fie obligatorie pentru cadrele medicale din sistemul public, așa cum este în Italia, de exemplu, răspunsul secretarului de stat Raed Arafat a fost că „la acest moment nu s-a discutat posibilitatea ca vaccinarea anticovid să fie obligatorie pentru cadrele medicale”. „Noi sperăm ca oamenii să vină voluntar să se vaccineze. Nu s-a pus problema de a-i obliga”, a mai spus secretarul de stat.

Recomandări

Sprijinul financiar de la Guvern pentru casele din Broșteni afectate de inundații se va acorda în funcție de situația juridică și de gradul de asigurare a acestora

Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi beneficiat de mai multă atenție din partea cadrelor medicale

Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi beneficiat de mai multă atenție din partea cadrelor medicale

Noile doctorițe de la Oncologia Spitalului Clinic din Suceava sunt dr. Alexandra Pușcașu, dr. Diana Lavinia Pricope și dr. Andreea Obreja

Noile doctorițe de la Oncologia Spitalului Clinic din Suceava sunt dr. Alexandra Pușcașu, dr. Diana Lavinia Pricope și dr. Andreea Obreja