Dr. Laura Coca a demisionat din funcția de medic-șef al secției Obstetrică-Ginecologie de la Spitalul Județean de Urgență Suceava

Medicul primar obstetrică-ginecologie Laura Coca a demisionat, luni, din funcția de medic-șef al secției Obstetrică-Ginecologie de la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, funcție pe care a ocupat-o prin concurs în august 2019.
Referitor la demisia doctoriței Coca, managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, a declarat, marți, că motivele invocate de aceasta au fost neînțelegeri cu colegi din secție și faptul că „vrea să se ocupe mai mult de partea medicală” și mai puțin de partea administrativă, organizatorică din secție. „Probabil un conflict între generații. Sper să se răzgândească”, a declarat managerul Alexandru Calancea.
Mandatul de medic-șef al doctoriței Laura Coca, obținut în urma concursului, ar fi urmat să expire în luna septembrie a acestui an. Până la momentul publicării acestei știri doctorița nu a putut fi contactată.
Potențialii înlocuitori interimari în funcție sunt, potrivit managerului Calancea, dr. Petronela Vicoveanu, care a mai fost medic-șef al secției timp de un an, din iulie 2018 până în august 2019, dr. Sebastian Criste și dr. Marian Crăciun. Medicul care va fi numit șef interimar va prelua conducerea secției Obstetrică-ginecologie de la 1 martie a.c..
Dr. Laura Coca, originară din Brașov, este la Spitalul Județean de Urgență Suceava din anul 2004, după absolvirea Universității de Medicină și Farmacie din Iași și a rezidențiatului la Spitalul Clinic de Obstretică-Ginecologie „Elena Doamna“ din Iași.

Recomandări

Doctorii din Ucraina interesați să profeseze în România sunt ținuți departe de spitale, deși acestea se confruntă cu deficit de medici

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

Două funcții de director și cel puțin două de șef de serviciu, eliminate de managerul Spitalului Clinic din Suceava, Larisa Blanari