Doctorul Gheorge Țeudan rămâne în fruntea Colegiului Județean al Medicilor (CJM) Suceava, după ce în al doilea tur de scrutin pentru desemnarea conducerii acestei organizații, derulat la finele săptămânii trecute, și-a adjudecat cel mai mare număr de voturi.
El a strâns 176 de adeziuni din cele 257 posibile, obținând un nou mandat, pentru perioada 2007 – 2011, al treilea consecutiv.
La scrutinul de săptămâna trecută, dr. Gheorghe Țeudan a fost urmat de medicii Alexandru Lăzăreanu, cu 144 voturi, Cristian Irimie, cu 135 voturi, Doina Draga Buimistriuc, cu 132 voturi, Dana Tătăranu, cu 131 voturi, Ioan Mihețiu, cu 126 voturi. Ei fac parte din noul Consiliu Județean al CJM, format din 13 membri, plus 6 supleanți.
„S-au ales membrii Consiliului, iar funcțiile vor fi stabilite prin vot în prima ședință a acestuia. Listele pentru validare au fost trimise la București”, a precizat ieri președintele comisiei electorale, dr. Irina Badrajan, cu precizarea că, la turul doi de scrutin, numărul celor care s-a prezentat la urne a fost mai mare.




