Dovezi ale canibalismului practicat în masă în zona Europei, în perioada neoliticului, au fost descoperite într-un sit arheologic din Germania, informează BBC News Online.
Rămășițele celor circa 500 de schelete aparținând unor oameni care au fost „mutilați intenționat”, în urmă cu 7.000 de ani, au fost descoperite într-un sit arheologic din sud-vestul Germaniei.
Arheologii au găsit astfel o dovadă rară care indică practicarea canibalismului în masă în zona Europei în perioada neoliticului.
Printre rămășițele umane se aflau și unele aparținând unor copii și chiar fetuși.
Coordonatorul echipei de cercetare, Bruno Boulestin, de la Universitatea din Bordeaux (Franța), a anunțat descoperirea, confirmată de faptul că oasele scheletelor erau tăiate și apoi rupte în mod deliberat – un indiciu al canibalismului.
Mulți oameni de știință au respins până recent teoria canibalismului, sugerând că îndepărtarea cărnii de pe oase ar fi putut fi un procedeu al ritualului de înhumare.
Noile dovezi, susțin cercetătorii, infirmă acest argument, unele dintre rămășițe purtând semne de mestecare.
În perioada timpurie a neoliticului, activitățile agricole au început să se răspândească în zona Europei Centrale, de aceea echipa de cercetători a avansat ideea că practicarea canibalismului ar fi fost doar o excepție, în perioadele de foamete.