Meteorologii au atenționat, ieri, autoritățile locale din 23 de județe asupra riscului apariției furtunilor în zilele de astăzi și mâine, dominate de instabilitate meteo și ploi, informează Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile (MMDD). Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din MMDD a trimis, ieri după-amiază, atenționarea purtând codul galben prefecturilor din județele Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Botoșani, București, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Neamș, Prahova, Suceava, Vaslui, Vrancea și Tulcea.
Meteorologii spun că, astăzi și mâine, în zonele atenționate instabilitatea atmosferică va fi „accentuată”, cu ploi torențiale, vijelii, fulgere și grindină. Vântul va bate cu viteze de până la 90 de kilometri pe oră, iar cantitățile de precipitații așteptate pot ajunge până la 50 de litri pe metru pătrat în 24 de ore.
Pentru început, astăzi, fenomenele așteptate vor apărea în Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei și la munte, pentru ca, mâine, acestea să se extindă în Moldova și în Carpații Orientali.





