Două victime încarcerate, după ce au intrat cu mașina într-un stâlp, aproape de Vama Siret

Un grav accident de circulație a avut loc luni seară, în jurul orei 22.20, pe drumul care leagă orașul Siret de punctul de trecere a frontierei. Un autoturism în care se aflau două femei a intrat într-un stâlp de iluminat, aflat pe marginea drumului. În urma impactului puternic stâlpul s-a frânt și a căzut peste mașină, distrugând-o și rănind grav cele două persoane aflate în autoturism. Din primele cercetări ale polițiștilor, se pare că femeia de 32 de ani aflată la volanul mașinii VW a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a izbit violent stâlpul din beton, aflat pe partea stângă a drumului. După prăbușirea stâlpului peste mașină, cele două femei, dintre care una de 63 de ani, au rămas încarcerate în autoturismul distrus și a fost nevoie de intervenția echipei de descarcerare pentru scoaterea lor și acordarea primului ajutor. Ele au fost transportate cu ambulanța la Spitalul Orășenesc din Siret, pentru investigații medicale și tratament.

Două victime încarcerate, după ce au intrat cu mașina într-un stâlp, aproape de Vama Siret
Două victime încarcerate, după ce au intrat cu mașina într-un stâlp, aproape de Vama Siret
Două victime încarcerate, după ce au intrat cu mașina într-un stâlp, aproape de Vama Siret
Două victime încarcerate, după ce au intrat cu mașina într-un stâlp, aproape de Vama Siret

Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat