La Iașis-a desfășurat în perioada 23-27 august cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor “Cătălina”.Evenimentul este inclus în Calendarul Național al Activităților Educative al Ministerului Educației, în acest an, pe scena de la Complexul Palas evoluând ansambluri din Germania, Slovacia, Serbia, Bulgaria, Ucraina, Grecia și Republica Moldova. Din România au participat 14 ansambluri reprezentative pentru fiecare dintre regiunile folclorice naționale: Argeș, Bihor, Botoșani, Maramureș, Neamț, Olt, Suceava, Timișoara, Tulcea, Vaslui și Iași. Ca și la edițiile precedente, programul muzical a fost dublat cu o secțiune de „Meșteșuguri artistice tradiționale”, care a reunit artiști populari din 20 de județe ale țării.
La această manifestare, devenită o tradiție pentru toți cei pasionați de artă, folclor și meșteșuguri, județul Suceava a fost reprezentat de elevi de la Palatul Copiilor Suceava și de la cluburile copiilor din Rădăuți și Vatra Dornei.
Rezultatele copiilor suceveni la Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret ”Cătălina” – Iași, ediția a XXII-a, au fost remarcabile. Iulia Brumă, de la Palatul Copiilor Suceava, profesor îndrumător Olga Marcela Reuț, a obținut Trofeul Festivalului la secțiunea Meșteșuguri, Ansamblul folcloric „Plaiurile Dornelor” – Clubul Copiilor Vatra Dornei, profesori îndrumători Dorin Pardău și Vasile Moroșan, a obținut Trofeul ”Cătălin Pop”, iar Loredana Buliga, profesor îndrumător Ignea Mihai, de la Clubul Copiilor Rădăuți, a obținut locul II la secțiunea Icoane pe lemn.
Festivitatea de premiere a fost urmată de un spectacol de gală și de un spectacol „In memoriam Cătălin Pop”, profesor în cadrul Palatului Copiilor Iași, care a decedat în accidentul din iunie, de la Brașov. Programul festivalului s-a încheiat cu un moment artistic oferit de Orchestra de muzică populară „Hora” și Ansamblul de dansuri populare „Rapsodia”. Evenimentul concurs a fost organizat de Palatul Copiilor și Inspectoratul Școlar Județean Iași, prezentând publicului moștenirea culturală autohtonă, dar și a altor țări.
La Iași
Două trofee câștigate de copii suceveni la Festivalul Internațional de Folclor “Cătălina”
