În Texas

Două titluri mondiale, pentru un elev sucevean, la Campionatul de Robotică din Houston, SUA



Adrian (stânga), alături de fratele său, mentor al echipei (dreapta)
Adrian (stânga), alături de fratele său, mentor al echipei (dreapta)

Elevul sucevean Adrian Hănțăscu s-a întors victorios din arena celei mai importante competiții de robotică din lume, Campionatul Mondial din Houston, Texas, SUA, care a reunit 190 de echipe de tineri de pe tot mapamondul, între 19 și 22 aprilie.
Robotul dezvoltat de AutoVortex, echipa națională de robotică a României, din care face parte și Adrian, s-a întors din Statele Unite ale Americii cu două titluri cucerite.
Liceenii români și-au adjudecat premiul “Finalist Alliance Award”, pentru accederea în runda finală, și “Control Award”, pentru programarea inovativă a robotului.
Sunt două premii remarcabile, mai ales că tinerii români au concurat împotriva unor echipaje puternice, cu roboți dezvoltați și programați după cele mai inovatoare standarde.

Adrian (dreapta), alături de fratele său, mentor al echipei (mijloc)
Adrian (dreapta), alături de fratele său, mentor al echipei (mijloc)

”E al doilea an în care participăm cu echipa și ne-am simțim mai bine pregătiți, am îmbunătățit multe aspecte ce țin de robot, de echipă, organizare. A mers chiar bine anul acesta, am avut 11 meciuri de calificări, reușind să ajungem în semifinale și apoi finale. Din păcate, am pierdut finala deoarece în timpul meciului a murit un motor al robotului, am avut un ghinion imens. Calificările, semifinalele au mers perfect, dar s-a întâmplat asta în finală”, a povestit Adrian.
Echipa României a fost alcătuită din 22 de elevi, aceștia fiind însoțiți de trei mentori, unul dintre mentorii echipei fiind fratele lui Adrian, Alex Hănțăscu, student la Universitatea Politehnică București.
Munca în echipă, orele de pregătire și pasiunea pentru programare și-au spus cuvântul pentru echipa României și de aceasta dată, echipă care și-a adunat în portofoliu numeroase distincții internaționale de-a lungul timpului.
„Este o competiție de foarte mare anvergură. Clădirea care a găzduit competiția avea trei etaje, toate ocupate de întreceri. A fost un pic stresant, scene imense, mulți spectatori, antrenori, competitori, dar ne-am concentrat. Eu am condus robotul, am fost driver și programator, alături de un coleg”, a mai spus elevul.
Pentru deplasarea în Statele Unite ale Americii, tânărul a fost sprijinit de trei sponsori – Assist, Egger, Killer.

Echipa națională de robotică, în SUA
Echipa națională de robotică, în SUA

Luna viitoare pleacă la Washington
Luna viitoare, echipa AutoVortex vrea să adauge în palmaresul său și alte titluri internaționale.
Tinerii s-au calificat la o competiție de robotică din Washington, Statele Unite, de luna viitoare, de unde speră să se întoarcă cu un rezultat bun.
„Este un concurs organizat în afara sezonului. Fiecare echipă care a dorit calificarea a trimis un clip cu robotul pe care l-a pregătit, performanțele acestuia. Au fost peste 200 de echipaje care au trimis filmări, dintre care au fost acceptate în jur de 40, și noi fiind anunțați că am fost calificați”, a mai povestit Adrian.
De altfel, sezonul competițional din acest an a fost unul foarte rodnic pentru tinerii din echipa națională de robotică – în februarie au fost medaliați în Coreea de Sud, în India – în martie, la campionatul național de la București – luna trecută.

Parte din echipa AutoVortex (Adrian, în dreapta)
Parte din echipa AutoVortex (Adrian, în dreapta)

Face parte de un an și jumătate din AutoVortex
Adrian Hănțăscu este în clasa a X-a, la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, iar de aproximativ un an și jumătate face parte din echipa națională de robotică AutoVortex, coordonată de Ionuț Panea, de la Academia de Studii Economice. Hub-ul lor de pregătire este la Politehnică, acolo unde se întâlnesc săptămânal. Aproape toți colegii săi din AutoVortex sunt din București, de la colegiile de top, iar pentru a se pregăti alături de aceștia, adolescentul sucevean face săptămânal drumul Suceava – București și retur.
Adrian este din Zamostea, iar microbul roboticii l-a luat de la fratele lui mai mare, Alex, cu preocupări temeinice în acest domeniu.



Recomandări

Premii și calificări în finală pentru elevii participanți la Concursul Uniunii Europene al Tinerilor Oameni de Știință

Absolventa Academiei „West Point” SUA către elevi militari: „Provocați-vă zi de zi! Nimeni nu crește în zona de confort”

Absolventa Academiei „West Point” SUA către elevi militari: „Provocați-vă zi de zi! Nimeni nu crește în zona de confort”
Absolventa Academiei „West Point” SUA către elevi militari: „Provocați-vă zi de zi! Nimeni nu crește în zona de confort”