Neacordare de prioritate

Două tinere moarte și încă cinci răniți, după un groaznic accident rutier



Din impact cele două mașini au fost proiectate în afara drumului
Din impact cele două mașini au fost proiectate în afara drumului

Două tinere au murit, iar alte cinci persoane au fost rănite după un groaznic accident rutier petrecut joi noapte, pe DN 17 A, în apropiere de Horodnic de Sus.
Printre răniți se află și doi copii, unul dintre ei, în vârstă de doar 3 ani, care se afla în brațele mamei, care a decedat, fiind în stare foarte gravă. Accidentul s-a produs în jurul orei 22.40, din cauza unei șoferițe care nu a acordat prioritate, consecințele tragediei fiind amplificate însă și de viteza cu care rula cealaltă mașină.
Impact nimicitor
Omul de afaceri rădăuțean Beniamin Nistor, în vârstă de 33 de ani, conducea un autoturism Audi, în mașină mai aflându-se încă cinci persoane. Este vorba de soția sa, de doi copii minori ai acestora, dar și de fratele șoferului, împreună cu soția sa, însărcinată în luna a VI-a.
Conform anchetei poliției, șoferul de 33 de ani se afla pe drumul cu prioritate, DN 17A, iar la intersecția cu DC 34 i-a ieșit în față un autoturism Ford, care era condus de Oana Elena Coroamă, o tânără în vârstă de 24 de ani, din Voitinel.
Impactul dintre cele două mașini a fost nimicitor. Motorul autoturismului Ford a zburat de sub caroserie, bucăți din cele două mașini împrăștiindu-se pe câmp, pe mai bine de 100 de metri. Inclusiv cele două autoturisme au ajuns pe câmpul din afara drumului, cel puțin autoturismul Ford fiind distrus aproape în totalitate.
Conform unor martori, Beniamin Nistor urma să-și lase copiii acasă și apoi să plece cu ceilalți înspre București, în aceeași noapte.
Tânăra care nu a dat prioritate și soția omului de afaceri au murit
Echipajele medicale ajunse la fața locului le-au găsit pe două dintre victime decedate. Este vorba de tânăra de 24 de ani din Voitinel, cea care nu a acordat prioritate la ieșirea de pe drumul comunal, și de Daniela Nistor, în vârstă de 30 de ani, soția omului de afaceri Beniamin Nistor, care se afla pe scaunul din dreapta față.
Băiețelul de 3 ani al cuplului, care se afla în brațele mamei, a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava. Tot la Spitalul Județean Suceava, cu răni grave, au ajuns și Beniamin Nistor, diagnosticat cu multiple contuzii și cu fractură deschisă gambă dreaptă, și Adina Nistor, de 23 de ani, femeia însărcinată, preluată de medici în șoc traumatic și cu fractură la un picior. Ceilalți doi răniți, cu leziuni mai ușoare, au fost internați la Spitalul Municipal Rădăuți.
Trei dintre răniți, transferați la un spital din Capitală
Ulterior, pe parcursul zilei de ieri, cei trei pacienți ajunși la Spitalul Județean au fost transferați la un spital din București. Mutarea s-a făcut la solicitarea familiei, cei doi adulți fiind transportați cu ambulanțele, iar copilul de 3 ani cu un elicopter.
La momentul externării din Spitalul Județean, Beniamin Nistor era în stare stabilă, la fel și tânăra de 23 de ani, Adina Nistor, despre evoluția sarcinii acesteia medicii evitând să se pronunțe.
În ceea ce-l privește pe copilul în vârstă de 3 ani, prognosticul era rezervat, deși totuși existau și speranțe că lucrurile ar putea evolua pozitiv. Micuțul era în comă, cu leziuni cerebrale, evoluția sa din următoarele zile urmând a fi hotărâtoare.
Ancheta Poliției Rutiere
Din punctul de vedere al Poliției Rutiere lucrurile sunt clare. Accidentul s-a produs din cauza neacordării de prioritate.
Subcomisarul Anca Iacob, ofițer de la Serviciul de Poliție Rutieră Suceava, care a efectuat ancheta de la fața locului, a declarat: „Din primele cercetări rezultă că accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate, respectiv autoturismul marca Ford nu a acordat prioritate de trecere autoturismului marca Audi, care circula dinspre Rădăuți spre Marginea. Urmează ca expertiza care se va efectua să stabilească viteza și alte posibile cauze ale producerii accidentului”.
Poliția precizează că șoferul de 33 de ani a fost verificat cu etilotestul, rezultând că nu a consumat alcool.


Masina în care se aflau membrii familiei Nistor
Masina în care se aflau membrii familiei Nistor
Ce a mai rămas din mașina Ford
Ce a mai rămas din mașina Ford
Din impact cele două mașini au fost proiectate în afara drumului
Din impact cele două mașini au fost proiectate în afara drumului